CFR SA redeschide, pe 15 august, linia Dornești – Gura Putnei – Putna

CFR SA mentioneaza că linia va fi redeschisă în data de 14 august, dată la care va circula doar un tren de probă, un automotor Desiro, ”Săgeata albastră” pe traseul Suceava – Putna, cu plecare în jur de ora 11.00 din stația Suceava și sosire în stația Putna Centru în jur de ora 14.00. Ruta parcursă va fi Suceava-Suceava Nord – Dărmănești – Milișăuți – Țibeni-Dornești – Rădăuți – Gălănești – Vicov – Vicovu de Jos – Vicovu de Sus – Bivolarie – Gura Putnei – Putna Troiță – Putna Centru.

Secția Dornești – Gura Putnei a fost închisă inițial din cauza inundațiilor în perioada 2008 – 2010, iar după efectuarea lucrărilor de reparații a funcționat până în anul 2012, când operatorii de transport feroviar nu au mai operat pe această secție.

Pe secția de circulație neinteroperabilă Dornești – Gura Putnei – Putna, în lungime de 39 km, se află 8 puncte de oprire.

Pentru reluarea circulației pe secția de cale ferata Dornești – Gura Putnei – Putna, CFR SA a realizat, in regie proprie următoarele lucrări:

  • înlocuirea traverselor necorespunzătoare de lemn (circa 6.000 buc)
  • înlocuire şină
  • îndepărtarea vegetaţiei din gabarit pentru asigurarea vizibilității la trecerile la nivel
  • completarea indicatoarelor de semnalizare rutiere și feroviare
  • înlocuirea unor componente la instalaţiile de siguranţă a circulaţiei
  • executarea lucrărilor de buraj, ripaj şi rectificat ecartamentul
  • igienizarea clădirilor din stațiile Rădăuți și Putna
  • efectuare revizii la lucrări de artă și tabliere

Pentru a satisface cerințele de transport local și pentru a permite transportul către obiectivele turistice importante, CFR SA va înființa temporar alte 4 puncte de oprire în linie curentă (halte), după cum urmează:

  • Halta Rădăuți Gara Mică
  • Halta Vicov Motel
  • Halta Putna Troiță
  • Halta Putna Centru