După ce a înregistrat un profit în 2021, chiar și minim, gestionarul infrastructurii feroviare CFR SA a înregistrat pierdere masivă anul trecut, primul în care Ion Simu-Alexandru a condus compania.
Gestionarul infrastructurii feroviare CFR SA a înregistrat la finele anului trecut pierderi brute de 94 de milioane de lei, spre deosebire de 2021 când a înregistrat un mic profit de 11,68 milioane de lei. Rezultatul negativ pe 2022 coincide cu managementul lui Simu, acesta fiind numit director general în decembrie 2021.
Obținerea de profit nu este poate cea mai dezirabilă situație pentru o companie a cărei menire nu este atât să aducă venituri statului, cât să asigure o rețea feroviară de calitate Însă nicio pierdere masivă nu e soluția, dat fiind faptul că acestea duc la datorii și pe nevoia acoperirii lor de la bugetul de stat.
Anul trecut, numărul mediu de salariați a crescut la 24.455 de la 22.213 lei, în urmă cu doi ani.
Datorii mai mari, investiții mai puține
Anul 2022 a fost un an nefast și judecând după capitolul datorii al CFR SA. Datoriile au crescut de la 1,16 miliarde de lei la 1,2 miliarde de lei, cele comerciale de la 414 milioane de lei la 458 milioane de lei, iar cele legate de bugetul asigurărilor sociale s-au majorat cu 4 milioane de lei.
Rezultatele au fost proaste și la capitolul investiții. Cheltuielile de investiții au fost realizate la nivel de 48,5% (2,27 miliarde de lei față de 4,68 miliarde de lei sumă aprobată de MTI în decembrie 2022). Investițiile din surse bugetare au fost și acestea la nivel de 49,52%. Rezultate proaste au fost înregistrate la subcapitolul proiecte cu finanțare din mecanismul pentru interconectarea Europei (19,82%, adică 553 de milioane din 2,79 miliarde de lei) și PNRR (72,69% sau 84 milioane de lei din 116 milioane de lei).
În pofida acestor rezultate, Consiliul de Administrație al gestionarului infrastructurii feroviare din România a numit în mai directorul general al CFR SA pentru următorii patru ani. La concursul organizat în baza Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice s-au înscris trei candidați: directorul general Ion Simu-Alexandru, ocupant provizoriu al funcției la acel moment, Ioan Pintea, fost director general și șeful Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, Cristian Ungurean.
Ioan Pintea nu s-a prezentat la concurs, iar Ungurean, subordonat al lui Simu a participat, cel mai probabil, ca mână moartă pentru a simula competiția. Director general al companiei pentru următorii patru ani a fost numit Ion Simu-Alexandru.