miercuri, februarie 19, 2025
spot_img

CFR SA mulțumită de ea însăși, în pofida deraierii de luni și a întârzierilor

Oficialii CFR SA au remis un comunicat în care afirmă că totul e bine pentru cât de rău ar putea fi în condițiile meteo actuale.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că, în ciuda ninsorilor și a temperaturilor scăzute înregistrate în ultimele ore, circulația feroviară se desfășoară în condiții normale de iarnă, fără întârzieri semnificative sau perturbări majore.

Reamintim însă că luni un tren de călători a deraiat, iar alte trenuri au avut întârzieri de ordinul orelor, în special în sudul țării.

Pentru gestionarea eficientă a eventualelor efecte ale fenomenelor meteorologice, sunt instituite comandamentele locale de iarnă la nivelul Sucursalelor Regionale de Cale Ferată, afirmă CFR SA.

Ce mai spune CFR SA

Personalul feroviar este mobilizat și intervine operativ acolo unde este necesar, pentru a menține infrastructura feroviară în condiții optime de exploatare.

Până la această oră, nu au fost semnalate probleme tehnice majore sau restricții de circulație cauzate de condițiile meteo.

Echipele de intervenție rămân pregătite să intervină prompt în cazul în care situația meteo impune măsuri suplimentare, astfel încât traficul feroviar să se desfășoare în siguranță.

Recomandăm călătorilor să consulte site-urile operatorilor de transport feroviar pentru informații actualizate despre mersul trenurilor.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA asigură toți pasagerii că siguranța și continuitatea transportului feroviar rămân priorități esențiale, iar personalul feroviar este pregătit să gestioneze orice situație impusă de condițiile de iarnă.

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole