luni, decembrie 9, 2024
spot_img

CFR SA anunță oficial greva ceferiștilor. CFR Călători spunea că nu știe de ea

Cu nici 24 de ore înainte de greva ceferiștilor anunțată pentru vineri în intervalul 7,00-9,00, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat oficial că protestul va avea loc și că vor fi întârzieri semnificative ale trenurilor. Cu câteva ore înainte, responsabilii CFR Călători spuneau că nu au aflat de grevă decât din spațiul public.

”Urmare adreselor oficiale primite din partea Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane și a Alianței Sindicale a Federațiilor Drum de Fier – Elcatel, prin care se anunță că în data de 15 septembrie 2023, în intervalul orar 07:00 – 09:00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă. Pentru informații referitoare la modificările din graficul de circulație al trenurilor, pentru data de 15 septembrie 2023, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători – www.cfrcalatori.ro, precum și cele ale operatorilor privați de transport feroviar de călători”, se arată în comunicatul dat publicității de administratorul infrastructurii.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


CFR Călători aflase de greva ceferiștilor ”doar din spațiul public”

Anterior, SNTC CFR Călători dăduse următorul comunicat: ”Referitor la greva feroviară ce a fost anunțată doar în spațiul public pentru data de 15.09.2023, în intervalul orar 07:00-09:00, de către un sindicat feroviar, CFR Călători face următoarele precizări:

Greva feroviară a fost anunțată doar în spațiul public de către un sindicat feroviar și privește salariații CNCF CFR SA.

Salariații CFR Călători nu participă la această grevă.

Conform informațiilor din spațiul public, această grevă feroviară este una de avertisment și ar putea afecta, în intervalul orar 07:00-09:00, circulația anumitor trenuri, operate de CFR Călători, dar și de alți operatori feroviari.

În cazul în care greva de avertisment va avea loc, călătorii de la trenurile afectate își pot valorifica drepturile lor privind restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau partial conform Regulamentului de transport pe calea ferată din România, în vigoare.

Detalii despre condițiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Intern/ Renunțarea la călătorie –  https://www.cfrcalatori.ro/renuntarea-la-calatorie-restituiri/”.

Greva de avertisment a fost anunțată de acum două săptămâni

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat public încă de pe 30 august că în data de 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment la calea ferată. Greva va avea loc între orele 7,00 și 9,00.

Federația sindicală condusă de Grigore Mare a detaliat motivele pentru care a decis să organizeze greva de avertisment din 15 septembrie:

– Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.

– Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.

– Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern. Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii cu greu se vor întoarce în vagoane în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema.

– Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia românească, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni, iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.

– Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.

Ulterior, acestui protest i s-au alăturat Federația Sindicală Drum de Fier și Federația Elcatel.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole