miercuri, ianuarie 15, 2025
spot_img

A scos CFR SA din joben câștigătorul unui contract de 100 milioane euro?

Nereguli grave la achizițiile publice derulate de CFR SA. Firma austriacă PORR acuză competitorii săi, și anume asocierea BAWI – Swietelsky că au modificat din mers prețul solicitat la licitația de modernizare a Portului Constanța Etapa II-a, jonglerie la care CFR SA a închis ochii.

Compania austriacă PORR a deschis o acțiune la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în care acuză aspectele de mai sus la proiectul de modernizare a Portului Constanța, etapa a II-a. Gravitatea situației este dată de suma uriașă la care poate ajunge acest proiect, respectiv 550 de milioane de lei, fără TVA, adică peste 100 de milioane euro.

Practic, cum s-ar fi produs jongleria? La termenul limită de depunere a ofertelor un ofertant criptează oferta sa în SEAP – Sistemul Public de Achiziții. Sistemul, în mod automat, în funcție de algoritmul de desemnare a câștigătorului menționat de autoritatea contractantă, în cazul nostru CFR SA, stabilește un câștigător. În cazul de față acesta a fost desemnat cu 100 de puncte din 100 posibile de către SEAP. Ulterior, companiei PORR i s-a micșorat punctajul suficient încât competitoarea sa, și anume compania BAWI, condusă de Daniel Birsan, și Swietelsky, protagonista unui act de corupție și dare de mită prin intermediul administratorului acesteia, să câștige bănosul contract.

Ce cere PORR în contestație

Contestația depusă la CNSC are ștearsă din aceasta numele companiei competitoare, însă este știut că celălalt concurent este asocierea BAWI – Swietelsky, după cum a informat aici Club Feroviar. Compania Porr cere într-o contestație depusă zilele trecute:

  • anularea raportului procedurii care a stat la baza desemnării drept câștigătoare a licitației de către firma BAWI -Swietelsky;
  • anularea comunicării privind rezultatul procedurii;
  • obligarea CFR la reevaluarea ofertelor cu respectarea legii;
  • obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată.

Compania susține că a fost informată de către CFR SA „să citească diferit punctajul afișat de SEAP”, adică 99,54 puncte în loc de 100 de puncte (conform raportului procedurii).

Reprezentanții companiei PORR susțin că CFR SA a aplicat indubitabil o schimbare de clasament după aplicarea criteriului de atribuire.

Diferența este explicabilă prin faptul că ofertantul și-a modificat prețul prin răspunsurile la clarificări. Mențiunile din raportul procedurii indică faptul că această modificare de preț „s-a produs după aplicarea criteriului de atribuire”.

CFR SA secretizează dosarele. De teama ochilor indiscreți și a neregulilor?

Firma PORR nu a beneficiat de acces efectiv la dosarul achiziției întrucât CFR SA a confidențializat toate informațiile din procesele-verbale de evaluare și solicitările de clarificări referitoare la ofertantul câștigător.

PORR spune că sunt „cel puțin trei dovezi indubitabile” că firma competitoare și-a modificat prețul ofertei, și anume:

-informațiile conform cărora PORR a fost punctată inițial cu 100 de puncte;

-mențiunea din raportul procedurii că a fost clasată pe locul 2;

-diferența dintre valoarea serviciilor subcontractate reținută din procesul verbal și cea implicită rezultată din Raportul procedurii.

PORR spune că competitorul și-a micșorat pe parcursul evalurăii prețul care fusese criptat. PORR  mai afirmă că BAWI nu are un subcontractant specializat în lucrări de descărcare arheologică, motiv pentru care trebuie exclus.

Ce oferte au fost depuse în iulie

La licitația pentru accesul feroviar în Portul Constanța, Etapa II, lansată de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, au fost depuse luni două oferte.

La finele lunii martie, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce avea ca obiect ”Proiectare şi execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa II”. Valoarea totală estimată a contractului ce se intenționează a se încheia este cuprinsă între 472.995.782,57 și 558.637.865,97 lei.

Au fost depuse două oferte de către:

  • Porr Construct – ofertant unic;
  • Asocierea BAWI Construction (fosta Wiebe România) – Swietelsky Construct.

Licitația a fost contestată încă din faza documentației de către Alstom, după cum am scris recent.

Lucrările ce vor fi făcute

Linia de legătură între grupa de așteptare Valu lui Traian și Palas: realizarea liniei de legătură între grupa de așteptare Valu lui Traian și Palas (firul III Valu lui Traian – Palas). Acesta se va lega în linia 3 Tranzit, la vârful schimbătorului 79; electrificarea liniei de legătură între grupa de așteptare Valu lui Traian și Palas; înlocuirea aparatului de cale nr. 73 cu un aparat nou de cale; realizarea unui pod nou de încrucișare (km 218+405) pe actualul amplasament al podului de încrucișare din cap X Palas; modernizarea liniei buclă (linia de legătură cu grup B – acumulare – expediere); modernizarea parțială a liniilor de legătură cu zona industrială (triunghiul spre Antestația Palas); patru schimbătoare noi care vor asigura accesul din linia buclă și Antestația Palas în Firul III; realizarea unei linii de evitare la intrarea în firul III a liniei dinspre Antestația Palas.

Stația Palas: Modernizarea și electrificarea liniilor 10,11 din Gr.A; înlocuirea a opt aparate de cale cu aparate de cale noi (șapte aparate de cale simple și un aparat de cale combinat – bretea + 3 TDJ); prelungirea podețului existent; modificarea instalației CE existentă.

Stația Agigea Nord: modernizarea și electrificarea celor șase linii existente de primire-expediere și a celor două linii de evitare existente în cap X; realizarea a trei linii noi de primire – expediere electrificate, în dreapta liniei II actuale; realizarea unei linii de evitare și a unei linii de tragere în cap Y; modernizarea parțială a intervalului Agigea Nord – Agigea Ecluză; s-a ținut cont în cadrul proiectării de solicitarea Global Vision Property Management pentru racord ”Linie c.f. Parc industrial in comuna Lazu”. Schimbătorul de racord al viitoarei LFI se va centraliza; instalație nouă de centralizare electronică în clădire container; se va menține trecerea la nivel din cap X și se va înzestra cu instalație BAT; înlocuirea podețelor existente între Agigea Nord și Agigea Ecluză cu podețe noi; lucrările propuse în Raportul Lista Scurtă, precum și în Raportul Analiza Operațională de îmbunătățire a declivității pe linia Agigea Nord – Constanța Port Zona C vor fi proiectate de Administrația Porturilor Maritime.

Hm Agigea Ecluză: sistematizarea capătului X pentru a asigura dublarea liniei între Agigea Ecluză și Constanța Port Terminal Ferry Boat; cele două linii de primire-expediere vor avea lungimi utile mai mari ca în prezent, de 734 m, respectiv 750 m cu drum fizic de alunecare de 100 m; în cap Y, diagonala 2-4 va avea schimbătoare cu tg 1:14, iar linia II va fi prevăzută în cap Y cu linie de evitare; pentru ambele linii se vor prevedea lucrări de electrificare; instalație nouă de centralizare electronică în clădire container.

Linia 813B (dublarea liniei de legătură între Agigea Ecluză și Ferry Boat): se va dubla linia existentă; linia dublă se va considera în continuarea liniei de tragere din capătul X al stației Constanța Ferry Boat; înlocuirea podețului existent pe linia de racord (813B); modificarea CED existent.

Sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, Connecting Europe Facility (CEF) – CEF-T- 2022-CORECOEN, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din veniturile proprii ale CFR SA, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.

Durata de implementare a contractului, inclusiv a perioadei de garanție, de la data ordinului de începere, este de 99 de luni, astfel:

  • durata estimată pentru realizarea serviciilor de proiectare, inclusiv Avizare PTE și Emiterea Autorizației de Construire (AC) este de șapte luni calendaristice de la Ordinul administrativ de începere;
  • durata estimată de execuție a lucrărilor este de 30 de luni calendaristice de la emiterea Autorizației de Construire (AC);
  • durata activităților după recepția la terminarea lucrărilor – o lună;
  • perioada de garanție – minimum 60 de luni de la recepția la terminarea lucrărilor;
  • durata activităților dupa terminarea perioadei de garanție – o lună.

 

IN THE SPOTLIGHT

Rușine! Numărul de km de cale ferată modernizată în 35 de ani, la jumătate față de cel al autostrăzilor

Anul 2025 a început cu un record negativ pentru transportul feroviar în comparație cu cel rutier: numărul de km de cale ferată modernizată este...

Ultimele Articole