miercuri, aprilie 30, 2025

CFR Marfă vinde o clădire modernă în centrul Brașovului

CFR Marfă vinde. SNTFM CFR Marfă SA valorifică prin înțelegerea părților o clădire de birouri situată ultracentral în Brașov, aflată sub sechestru ANAF cu suma de 12,5 milioane lei.

Activul „Clădire birouri ultracentral Brașov” este format din teren în suprafață de
1.263,00 mp și clădire în suprafață desfășurată de 4.010,00 mp, fiind înscrisă în cartea
funciară nr. 107666, localizat în Municipiul Brasov, str. Transilvaniei Nr. 28, jud. Brasov. Activul e sub sechestru ANAF.

Clădirea de birouri este poziționată ultracentral în orașul Brașov, dispune de o suprafață desfășurată de 4.010 mp pe 3 etaje și o mansardă. Clădirea a fost construită în anul 2004, cu destinația spații de birouri.

Amplasamentul beneficiază de alimentare cu apă, canalizare, energie electrică și gaz.
Oferta de preţ nu poate fi mai mică decât valoarea evaluată (12,5 milioane de lei) și se va transmite până la data de 28.02.2025, ora 12:00, prin următoarea modalitate: depunere în plic/colet închis marcat corespunzător – conținând 1 plic documente originale și 1 plic martor, la sediul SNTFM CFR Marfă SA din București, B-dul Dinicu Golescu nr. 38, sect. 1, clădire Palat CFR la Registratură, Poarta A.

Documente necesare

Odată cu oferta de preț se vor transmite următoarele documente:

  • modalitatea și termenul de plată propus;
  • declarație dată de către ofertant conform căreia a luat la cunoștință de starea
    obiectului supus procedurii și nu are obiecțiuni asupra stării acestuia – (autentic/sub semnătură privată);
  • împuternicirea legalizată a persoanei care îl reprezintă pe ofertant (dacă e cazul),
    copie după CI;
  • pentru persoane juridice române, copie CUI;
  • pentru persoanele juridice străine, act de înmatriculare tradus în limba română;
  • pentru persoanele fizice române, copie CI;
  • pentru persoanele fizice străine, copie CI/pașaport;
  • declaraţia pe proprie răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este
    persoană interpusă cu debitorul; (autentic/sub semnătură privată);
  • consimțământul GDPR.

Ofertantul are dreptul de a viziona bunul supus valorificării, la data/intervalul
orar care va fi comunicată/comunicat de către reprezentanții CFR Marfă, ca urmare a unei cereri scrise și trimise de doritor pe adresa office.marfa@cfrmarfa.com.

În urma înregistrării ofertelor primite și a documentelor care le însoțesc, acestea
vor fi transmise la ANAF pentru analizarea acestora, urmând ca decizia acestuia să fie
transmisă ulterior. După primirea acordului de valorificare de la ANAF, potențialul
cumpărător va fi înștiințat de către SNTFM CFR Marfă, urmând a efectua plata în maximum
5 zile de la înștiințare conform art. 252 din Codul de procedură fiscală.

În situația în care există mai multe oferte primite cu valori mai mari decât prețul
minim de evaluare menționat în anexa prezentului anunț, iar ofertantul cu prețurile cele
mai mari nu achită activul care face obiectul procedurii și nu semnează contractul de
vânzare-cumpărare, următoarea ofertă devine eligibilă.

Transferul dreptului de proprietate se va realiza dupa primirea deciziei ANAF și
plata în integralitate a prețului în contul indicat de către ANAF. Cheltuielile legate de
transferul de proprietate vor reveni cumpărătorului.

IN THE SPOTLIGHT

Transportul feroviar prinde viteză la Oradea: Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, ediția XIX

În zilele de 21 și 22 mai 2025, Oradea va deveni centrul atenției pentru profesioniștii din domeniul feroviar, găzduind Conferința de Operatorie Feroviară &...

Ultimele Articole