CFR Marfă prezintă creditorilor oferta de concordat preventiv

2 martie 2020

CITR, fosta Casă de Insolvență Transilvania,  a depus la dosarul concordanței preventive a CFR Marfă, oferta față de creditori.

restructurare la CFR Marfă Bugetul CFR Marfă pe 2020 salvarea CFR Marfă restituirea supraaccizei la motorinăDocumentul conține propunerile făcute de CFR Marfă și CITR creditorilor în ceea ce privește sumele pe care aceștia le pot recupera în urma planului de concordat. Depunerea ofertei de concordat este o obligație legală în conformitate cu legea 85 din 2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței.

Reamintim că principalii creditori ce trebuie „îndestulați”, după cum se exprimă specialiștii în insolvență, sunt statul român, pentru ajutorul primit de CFR Marfă la momentul tentativei de privatizare de acum șapte ani, pentru suma de 568 milioane euro, și CFR SA, cu o creanță asupra CFR Marfă de un miliard de lei aproximativ.

Anterior oficialii CITR și-au exprimat convingerea că restiuirea ajutorului de stat de către CFR Marfă nu va semnifica dispariția companiei căci, au spus ei, activul CFR Marfă este superior pasivului. (D.C.)