vineri, februarie 21, 2025
spot_img

CFR licitează SF-uri de electrificare Oradea – Satu Mare – Baia Mare – Dej

CFR a scos la licitație studiile de fezabilitate pentru electrificarea secțiunii de cale ferată dintre Boiu-Bihor și Dej. Electrificare de la Oradea până la Dej.

Este vorba de trei loturi, astfel Boiu (Bihor) – Oradea, Oradea – Satu Mare și Satu Mare – Baia Mare – Jibou – Dej pe liniile 401 și 412. Valoarea estimată a celor 3 loturi este de aproape 40 de milioane de lei, iar durata contractelor este de 30 de luni. Atribuirea contractelor se va face sub o clauză suspensivă de șase luni, socotite de la momentul semnării procesului verbal de desemnare a câștigătorilor.

Electrificare Oradea până la Dej

Clauza permite anularea procedurii și o nesemnare a contractului dacă Regionala CFR Cluj care a organizat licitația nu are și sursele de finanțare prevăzute. Deschiderea ofertelor va avea loc la data de 19 decembrie, aceasta fiind și data limită de depunere.

CFR SA a scos la licitații mai multe studii de fezabilitate pentru electrificarea căii ferate, însă nu se știe dacă lucrările vor fi efectuate.

Febra electrificării

După mai bine de trei decenii în care nu s-a făcut nimic pentru electrificarea căii ferate, în ultima lună regionalele CFR SA s-au lansat într-o adevărată întrecere în acest sens, după cum a scris zilele trecute Club Feroviar.

Joi dimineață, în sistemul electronic de achiziții publice a fost publicat anunțul de licitație cu titlul ”Electrificarea a 8 secții de circulație ale sistemului feroviar din România – SRCF Craiova, elaborare Studiu de Fezabilitate – 2 loturi”. Valoarea totală estimată este de 19.255.300 de lei, echivalentul a aproape patru milioane de euro.

Loturile vizate sunt următoarele:

  • București (Chitila)-Titu-Pitești-Slatina-Craiova km 95+000/250+052 între stațiile Titu-Craiova (202 km). Valoarea estimată fără TVA:10.683.450 de lei
  • Râmnicu Vâlcea-Podu Olt km 292+015/367+577 între stațiile Râmnicu Vâlcea-Turnu Roșu (74 km). Valoarea estimată fără TVA: 8.571.850 de lei.

Pe 1 octombrie Regionala Brașov a lansat licitația privind studiul de fezabilitate pentru electrificare pe tronsonul Podu Olt-Sibiu-Vințu de Jos (linia 203 de la km 367+577- linia 210 până la km 81+300). Valoarea totală estimată a contractului, care va trebui dus la bun sfârșit în termen de doi ani, este de 9.300.000 de lei, echivalentul a 1,87 milioane de euro.

Pe 20 octombrie, a venit rândul Regionalei Iași, care a lansat licitația de SF pentru electrificare pe Tecuci Nord-Bârlad-Vaslui-Iași (Nicolina). Valoarea totală estimată a contractului, care va trebui dus la bun sfârșit în termen de 900 de zile (doi ani și jumătate), este de 14 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 2,8 milioane de euro.

În fine, o zi mai târziu, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat procedura pentru electrificarea Magistralei 500 până la frontiera cu Ucraina, de această dată proiectare și execuție. Atunci, în SEAP a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Proiectare şi execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești-Vicșani-Frontieră – Etapa 1, Electrificare”. Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 167.017.787,67 și 183.719.566,44 lei.

Citește și O veste bună și una proastă pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia

 

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole