BREAKING CFR Călători vrea să cumpere automotoare, pentru prima oară după 16 ani. Licitația, trimisă la validare

22 noiembrie 2019

Pentru prima oară după 2003, când au fost achiziționate 120 de ”Săgeți Albastre”, CFR Călători vrea să cumpere automotoare diesel noi. Licitația, care vizează într-o primă fază cumpărarea unui automotor, cu posibilitatea prelungirii până la 10 rame, a fost trimisă săptămâna trecută spre avizare pentru a putea fi publicată în sistemul electronic de achiziții publice.

Adrian Bărbulescu

CFR Călători vrea să cumpere automotoare

Este vorba de o licitație deschisă, în vederea achiziționării de rame automotoare cu tracțiune diesel pentru scurt și mediu parcurs, cu o valoare cuprinsă între 18,5 milioane de lei și 185 milioane de lei. Cu alte cuvinte, aproximativ 3,8 milioane de euro pe ramă. Dacă o asemenea ramă este compusă din patru unități (vagoane), rezultă un preț unitar de sub un milion de euro, mai puțin decât un vagon clasic, care nu dispune de motorizare. Contractul va fi încheiat inițial pe un an de zile, cu posibilitatea prelungirii până la patru ani.

CFR Călători vrea să cumpere automotoare ca-n Vest

Interiorul ramelor va fi prevăzut cu scaune ergonomice, capitonate cu material ignifug, care să reziste la uzură și la actele de vandalism și vor avea tetiere și cotiere rabatabile. Compartimentele pentru călători vor fi dotate și cu spații destinate călătoriei în picioare, spații pentru persoanele cu handicap locomotor, aflate în cărucioare, pentru depozitarea și transportul bagajelor agabaritice și pentru biciclete și schiuri. În interior vor fi montate dispozitive de afișaj electronic pentru informarea călătorilor. Astfel, pasagerii vor fi informați ce stație urmează, ce timp mai au până la destinație, care este temperatura exterioară și cea interioară. Pe panourile electronice exterioare vor fi afișate tipul și numărul trenului, numărul vagonului și stațiile de plecare și de destinație.

Revenind la interiorul vagonului, în caietul de sarcini se precizează că vor fi instalate prize pentru încărcarea telefoanelor mobile și a laptopurilor. Ferestrele laterale vor fi dotate cu geamuri securizate cu capacitate de absorbție a razelor solare de până la 65-70%.

Parcul de material rulant, insuficient

Necesitatea lansării acestei proceduri de achiziție publică este explicată de CFR Călători prin faptul că din 2012 statul român nu a mai finanțat iunvestiții în achiziții de material rulant nou sau modernizat. Singurele investiții au fost făcute prin modernizări punctuale ale vagoanelor și automotoarelor existente, din fonduri proprii ale CFR Călători.

Oficialii companiei precizează faptul că a scăzut calitatea serviciului prestat, pe fondul diminuării continue a numărului de unități de material rulant necesar pentru compunerea trenurilor. ”Pe fondul regresului în care se află calea ferată în România, trebuie avută în vedere situația dificilă a infrastructurii feroviare și a parcului de vagoane/rame și locomotive, aflate într-o continuă degradare”, se arată în caietul de sarcini.

București-Mangalia în mai puțin de trei ore

În ceea ce privește condițiile de participare la licitație, ramele diesel propuse vor trebui să aibă viteza maximă de cel puțin 120 km/oră. Dacă vor fi achiziționate automotoare cu viteza maximă de 160 km/oră, vom putea ajunge de la București la Mangalia în mai puțin de trei ore, pentru că va fi eliminată staționarea de la Constanța, necesară înlocuirii locomotivei electrice cu una Diesel. Dar utilitatea lor se va simți mai ales pe rutele neelectrificate, unde automotoarele sunt puține sau/și foarte vechi. Pe căile ferate române circulă încă automotoare produse la Uzinele Malaxa în anii 30 ai secolului trecut.

La licitație, criteriul care va conta în proporție de 80% va fi prețul, iar restul oferta tehnică. Și, spre deosebire de Primăria Capitalei, la licitație sunt binevenite și firmele românești.

Grigore Mare: sindicatele susțin programele de modernizare și achiziție

Sindicaliștii de la calea ferată susțin demersurile Ministerului pentru achiziția de material rulant și pentru modernizarea celui existent.

CFR Călători vrea să cumpere automotoare sindicaliștii feroviari despre Rovana Plumb

”Sindicatele susțin orice program de modernizare și achiziție de locomotive, vagoane și automotoare. În ultimul timp chiar se vede o abordare pozitivă plecând de la curățenia din vagoane până la programe de modernizări și achiziții pe termen mediu și lung”, a declarat pentru Club Feroviar Grigore Mare, președintele Federației Naționale Mișcare Comercial Vagoane.

Acum, după ce a modernizat zeci de vagoane din parcul de material rulant existent, CFR Călători cumpără automotoare.

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV) a lansat în urmă cu doi ani o campanie denumită „#SEPOATE”, prin care solicita introducerea în Proiectul de țară (finalizat cu ocazia centenarului „România 2018”), a unei prevederi pentru derularea de investiții multianuale în sistemul de transport feroviar din România.