CFR Călători poate reintroduce vagoanele restaurant. Numai că nu prea mai are din acestea

31 august 2020

Guvernul României a adoptat în ședința de luni, 31 august, Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Ludovic Orban despre vagoanele restaurant se prelungește starea de alertă starea de alertă se redeschid terasele distanțare socială în trenuri se închid vagoanele restaurantAstfel, sunt implementate recomandările transmise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea numărul 43.

În domeniul alimentației publice, hotărârea permite reluarea activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea putând fi reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori. Administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum 2 metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă.

Ce implicații sunt pentru sectorul feroviar

Modificările aduse HG 668/2020 semnifică faptul că în gări vor putea fi deschise, în anumite condiții, și spațiile interioare ale unităților de servire, nu numai terasele din gări, precum McDonald’s sau KFC în Gara de Nord București.

Totodată, vor putea fi atașasate la trenuri vagoanele restaurant, deși numărul acestora este mic.

CFR Călători mai are doar trei vagoane restaurant. Spațiile de aplimentație publică sunt închise de la începutul pandemiei, iar luna trecută măsurile adoptate de Guvern pe o perioadă de 30 de zile au menținut restricțiile.

Acestea au privit consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.

”Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare”, scria în documentul aprobat în iulie de către Guvern.

Prevederea s-a aplicat și vagoanelor restaurant care au rămas în depouri pentru încă 30 de zile. Înainte de pandemie însă, CFR Călători mai avea în circulație doar trei vagoane restaurant, dintre care două erau atașate la IR Dacia, București-Viena.

La data de 15 mai după ridicarea stării de urgență Ministerul Transporturilor a introdus un set de măsuri ce interzicea atașarea vagoanelor restaurant la trenuri.”Este interzisă introducerea vagoanelor de tip restaurant în componența garniturilor”, preciza dispoziția ministerului.

Club Feroviar a solicitat CFR Călători informații privind numărul exact de vagoane restaurant și vagoane bar, precum și relațiile pe care acestea vor fi introduse. Vă vom ține la curent cu detaliile oferite de operatorul feroviar de stat.