spot_img
miercuri, noiembrie 30, 2022
spot_img

CFR Călători, pierdere mai mică decât bugetul rectificat, dar dublă față de 2019

Compania a dat publicității, zilele trecute, execuția bugetară pe anul trecut, documentele oficiale indicând o pierdere a companiei de 354,94 milioane lei, inferioară celei prevăzute in ultimul buget aprobat pentru anul trecut, dar dublă față de cea existentă la momentul la care fostul director general Dan Costescu a preluat compania.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Raportul este disponibil integral aici

În 2020 nivelul veniturilor a fost de 2,09 miliarde lei, cu 259 milioane lei mai puțin decât în 2019. (88.98%) Compensația incasată a fost de 1,19 miliarde lei, mai mare cu 57 milioane lie decât în anul 2019.

Auditorul CFR Călători explică reducerea de venituri prin factori precum oprirea circulației elevilor în urma suspendării cursurilor, oprirea circulației trenurilor în circuit internațional, costuri sporite cu măsurile luate la bordul trenurilor, menținerea costurilor fixe la niveluri ridicate, indifent de scăderea traficului, introducerea regulii „un loc ocupat, un loc liber”.

Dacă se poate spune că CFR Călători a început bine anul treceut (vânzări mai mari cu 2,7 milioane lei și, respectiv 1,1 milioane lei în lunile ianuarie și respectiv ferbruarie), pandemia și-a spus cuvântul. Vânzările s-au prăbușit îmcepuând cu martie. In această lună vânzările au scăzut cu 12,59 milioane lei pentru a atinge un maxim al căderii de 26 milioane lei în iulie. In total au fost încasate din vânzări bilete cu 184 milioane lei mai puțin.

Aprilie și mai, căderi maxime

Dacă în 2019 au fost înregistrați 59 milioane călători expediați, în 2020 numărul acestora a fost de 40.77 milioane. Cele mai dramatice evoluții au fost înregistrate în lunile aprilie si mai din anul trecut.

La capitolul cheltuieli acestea au fost de 2,44 miliarde lei, cu 65 milioane lei mai puțin decât în 2019 când au fost 2,51 miliarde lei. O posibilă explicație este restrângerea activității de anul trecut din cauza pandemiei. Astfel cheltuielile cu combustibilul (motorină si electricitate) au fost cu 44 milioane lei mai mici. O sumă de șase milioane lei a fost economisită și din micșorarea cheltuielilor cu reparațiile. Economii importante față de anul trecut au rezultat și din plata unei sume mai mică către CFR SA drept TUI. E vorba de 54,94 milioane lei.

Compensația încasată a fost superioară celei prevăzute inițial. Astfel dacă bugetul inițail al CFR Călători prevedea compensație de 999 milioane lei aceasta a fost crescută la 1,19 miliarde lei prin bugetul rectificat. Chiar și așa, compensarea nu a acoperit necesarul apărând premisele unei pierderi de 584 milioane lei la un nivel al traficului de 44,44 milioane tren-kilometru.

În execuție față de prevederile bugetare din bugetul rectificat, veniturile totale au fost realizate în proporție de 99,9% , nerealizarea fiind de 1,27 milioane lei.

Economii de 120,65 milioane lei cu personalul

La capitolul venituri din transporturi de călători nerealizarea a fost de 21,32 milioane lei, aceasta fiind compensată de creșteri la capitolele „alte venituri” (+ 9,8 milioane lei), „alte venituri din exploatare” (+10,84 milioane lei), etc.

Pe partea de cheltuieli acestea au fost realizate în proporție de 91,9%, fiind înregistrată o economie de 209 milioane lei . În aceste condiții pierderea brută a fost de 376 milioane lei , mai mică decât cea din bugetul rectificat, de 584 milioane lei. Pierderea netă s-a cifrat la 354 milioane lei.

Pe partea de cheltuieli programul de reparații a fost realizat în proporție de 93% La capitolul cheltuieli cu personalul, economiile au fost de 120,65 milioane lei. Compania a pierdut câteva sute de angajați iar luni bune programul de lucru săptămânal a fost de patru zile, în loc de cinci zile.

Cele mai mari creanțe CFR Călători le are în raport cu reparatorul lui Călin Mitică, Remarul 16 Februarie (5,68 milioane lei), ARF (6,4 milioane lei) dar și cu MT 13,61 milioane lie, în toate cazurile existând dosare de judecată în instanțe.

Pe partea de datorii (termen de plată un an), acestea au fost în creștere până la nivelul de 955 milioane lei, formate din datorii comerciale de 493 milioane lei, datorii pe termen scurt față de instituții de credit de 244 milioane lei și alte datorii de 217 milioane lei.

Cele mai mari datorii sunt înregistrate către CFR SA (TUI) respectiv 273 milioane lei, Rompetrol Downstream 61 milioane lei, reparatori de material rulant 74,93 milioane lei (doar către Electroputere VFU Pașcani sunt 24 milioane lei) Împreună cu datoriile curente, obligațiile CFR Călători sunt de 2,15 miliarde lei, față de 2,09 miliarde lei la finele lui 2019.

Ultimele Articole