vineri, martie 29, 2024
spot_img

CFR Călători pierde compensații de 50 de milioane de lei față de 2020, Călin Mitică iese în câștig

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică actele adiționale pe 2021 la contractele de servicii publice ale operatorilor de transport feroviar de călători,  după rectificarea bugetului de stat. Operatorul care pierde cel mai mult compensație față de anul trecut este compania de stat CFR Călători. Dintre operatorii tradiționali de trenuri Regio, Transferoviar, operator deținut de omul de afaceri Călin Mitică, primește mai mulți bani față de 2020 și la fel o altă companie clujeană, anume InterRegional Călători. Cel mai mare operator privat, și anume Regio Călători Brașov va primi mai puțini bani față de 2020, iar compensațiile încasate de Astra Trans Carpatic și Softrans vor crește în urma intrării acestor operatori în 2021 pe piața Regio, mai bine compensată.

Scăderea compensației acordate CFR Călători cu 57 de milioane de lei are loc față de cea prevăzută pentru 2020 și nu față de actul adițional 4 din iulie 2021, anterior ultimei rectificări bugetare, după cum a informat eronat, dintr-o regretabilă eroare, într-un articol publicat aici Club Feroviar. Așadar, pierderea de compensație a CFR Călători a avut loc raportat la bugetul rectificat din 2020 și nu la situația din iulie 2021.

Într-o replică disponibilă aici, Autoritatea pentru Reformă Feroviară acuză „datele inexacte și tendențioase propagate în spatiul public (…) fără a efectua o documentare jurnalistică mai amănunțită, înainte de a publica aceste informații”.

Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) nu crede în greșeli și afirmă că autorul articolului a dus în eroare în mod deliberat publicul, susținând cu o intenție ascunsă că scăderea compensației CFR Călători cu 57 de milioane de lei ar avea loc față de luna iulie 2021 și nu față de finele lui 2020, cum s-ar întâmpla de fapt. În condițiile în care în cazul celorlalți operatori privați au existat creșteri față de iulie 2021 (creșteri menționate de autor în articol), autorul ar dori să sugereze eronat că toți privații au câștigat și că doar CFR Călători a pierdut.

În realitate și CFR Călători a câștigat compensație față de iulie 2021, nu doar cei privați. Așadar, față de actul adițional 4 din iulie 2021 compensațiile cresc astfel: CFR Călători 111 milioane lei, Regio Călători 17 milioane lei, Transferoviar 9 milioane lei, InterRegional Călători 6 milioane lei. 

Autorului articolului ajunge printr-un calcul eronat la pierderea de 50 de milioane a SNTFC „CFR Călători” S.A., raportându-se la diferența dintre valorile compensației alocate, prezentate în Actele Adiționale nr.5 din proiectul de OMTI și cele înregistrate în Actele Adiționale nr.3 din 16.12.2020, eludând cu rea credință Actele Adiționale nr.4 din 28.07.2021.
Dacă se ținea cont de acest aspect, ar fi reieșit în mod clar o creștere a valorii compensației acordate și pentru SNTFC „CFR Călători” S.A. în valoare de circa 111 milioane de lei, față de ultimul act aditional.
Raționamentul dlui Cireașă nu s-a mai aplicat și în cazul celorlalți operatori de transport feroviar de călători, unde valorile au fost comparate în mod corect, respectiv cele menționate în proiectul de OMTI și Actele Adiționale nr.4 din 28.07.2021 aflate în vigoare.

Față de iulie 2021, proiectele de acte adiționale prevăd la principalii operatori creșteri astfel: CFR Călători (111 milioane lei), Regio Călători (17 milioane lei), Transferoviar (9 milioane lei) și Interregional 6 milioane lei”.

În pofida supărării ARF, CFR pierde 57 de milioane de lei

Pierderea este deci față de încasările pentru 2020, în condițile în care în rândul principalilor operatori privați și tradiționali pe piața Regio (Regio Călători Brașov, Transferoviar Cluj și InterRegional Cluj) cei din Cluj ies în câștig (vezi grafic).

CFR Călători pierde la compensație

 

Transferoviar Cluj câștigă la compensație

 

Regio Brașov pierde la compensație

Astra Trans Carpatic și Softrans intră pe segmentul trenurilor Regio

Compensații sporite vor primi în acest an față de 2020 și operatorii Astra Trans Carpatic și Softrans, aceasta datorită intrării acestora, în premieră, pe piața transporturilor Regio. Aceștia și-au restrâns activitatea pe segmentul trenurilor InterRegio și au intrat pe cel al trenurilor Regio unde compensațiile sunt mai mari.

Contractele de servicii publice pentru perioada 2020 – 31 decembrie 2021 în transportul feroviar public de călători fuseseră aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.146/2020.

Contractele de servicii publice se modifică şi/sau actualizează anual, prin ordin al ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, după aprobarea bugetului de stat şi, după caz, ca urmare a rectificărilor bugetare.

Deoarece bugetul ARF aprobat pentru anul 2021 a fost rectificat, s-a impus și actualizarea actelor adiționale.

Proiectul Ministerului Transporturilor este disponibil aici

Sindicaliști: Nu cred că ARF își permite să nu împartă banii corect. Ar trebui însă să ceară mai mult

„Banii sunt împărțiți corect, nu cred că își permite cineva să nu ii impartă corect, însă nu își fac datoria să aducă mai mulți bani pentru a compensa transportul public de călători și se mulțumește cu cât are. Ca președinte cu rang de secretar de stat ar trebui să meargă la Guvern, premier, Finanțe să dea mai mulți bani pentru calea ferată. Pe partea de material rulant nu se poate ca de patru ani să se chinuie să aducă trenuri noi”, spune liderul sindical Iulică Măntescu de la Federația Mecanicilor de Locomotivă.

Compensațiile unitare acordate, în creștere față de vara lui 2021

Valoarea unitară a compensației asigurată de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru anul 2021 va fi următoarea:

  • valoarea compensației aferente indicatorului tren-km: de la 14.178,1356 lei pe mia de tren-km la 16.069,6497;
  • valoarea compensației aferente indicatorului călători-km pentru tren InterRegio: de la 39,0857 lei pe mia de călători-km la 44,6922;
  • valoarea compensației aferente indicatorului călători-km pentru tren Regio: de la 206,3664 lei pe mia de călători-km la 234,7214 lei pe mia de călători-km.

Citește cum au jonglat operatorii privați trenurile InterRegio și cele Regio pentru a ieși în câștig

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole