joi, aprilie 24, 2025

CFR Călători majorează tarifele, dar spune că nu. Ce se scumpește peste două săptămâni

Peste două săptămâni, CFR Călători majorează tarifele, dar susține că nu este adevărat. Multe costuri suportate de pasageri vor crește.

Club Feroviar a publicat ieri articolul cu titlul E oficial: când se scumpește călătoria cu trenul și care sunt noile tarife, documentat pe baza prevederilor Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 222/2025. Chiar dacă actul normativ a fost elaborat de Ministerul Transporturilor și li se aplică tuturor celor șase operatori feroviari cuprinși în Contractele de Servicii Publice, cel de stat s-a simțit lezat și a distribuit vineri o ”precizare de presă”. În fapt, o replică la adresa articolului nostru. O vom publica integral în cele de urmează, iar apoi vom face precizările noastre.

”Referitor la ultimele dezinformări apărute în mass-media și pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că tarifele abonamentelor pentru trenurile din categoria InterRegio, a suplimentelor de pat pentru călătoria la vagon de dormit și cușetă, precum și transportul bicicletelor NU SE MAJOREAZĂ. Aceste tarife au crescut în luna decembrie 2024 cu rata inflației și au aceleași valori ca cele prevăzute în OMTI nr. 222/2025, ce va intra în vigoare la data de 28 martie 2025. Modificările aduse prin OMTI nr. 222/06.03.2025 au drept scop îmbunătățirea condițiilor de călătorie și confort specifice rangului de tren, respectiv reflectarea în tariful de transport a nivelului de viteză şi confort oferit călătorilor, în acord cu legislația în vigoare:

  • îmbunătățirea condițiilor de călătorie la trenurile Intercity în acord cu condițiile de confort și dotările vagoanelor (spații mai generoase, wi-fi etc.) prin eliminarea aglomerării acestor trenuri cu posesorii de abonamente valabile la rang Interregio (și redefinirea tarifelor aferente abonamentelor rang Intercity în acest sens);
  • eliminarea aglomerării la trenurile de lung parcurs, respectiv trenurile Interregio (IR) și Intercity (IC) pe anumite distanțe prin redefinirea titlurilor de călătorie metropolitane, astfel încât acestea să fie valabile numai pentru călătoria cu trenurile Regio, clasa a 2-a, având în vedere faptul că transportul metropolitan se referă la călătoria de tip navetă pe distanțe relativ scurte în jurul metropolelor;
  • emiterea titlurilor de călătorie la automatele instalate în trenurile care circulă pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport Otopeni și retur, la același tarif ca titlurile comercializate la casele de bilete;
  • revenirea la obligativitatea rezervării locului în cazul trenurilor cu regim de rezervare obligatoriu indiferent de distanța călătoriei și aplicarea unui tarif unic de rezervare”.


Abonamentele la Interregio s-au scumpit deja

Și acum observațiile noastre. Să luăm pe rând cele prezentate de CFR Călători. Operatorul feroviar de stat nu a trimis nicio replică la finele lunii trecute, când am prezentat prevederile proiectului de Ordin care acum a fost publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, nici în luna decembrie nu a dat vreun comunicat prin care să anunțe majorarea de tarife ținând cont de rata inflației. Comunicarea a fost făcută de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Într-adevăr, tarifele la abonamentele valabile la trenurile Interregio, la suplimentele de pat și la transportul bicicletelor au fost majorate încă din decembrie, iar aici este greșeala noastră că am prezentat că ele se vor scumpi peste două săptămâni, când ele deja s-au scumpit. Însă greșelile noastre se opresc aici, în vreme ce cele ale CFR Călători continuă, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

Vei plăti mai mult pentru naveta Ploiești-București

În prezent, abonamentele la Interregio sunt valabile și la Intercity. Peste două săptămâni, ele vor avea costuri diferite. De exemplu, pe ruta Ploiești-București (59 km), foarte utilizată pentru navetă, abonamentul la Intercity va costa 506 lei în loc de 407 lei, cât este acum. O creștere cu mult peste rata inflației.

Diferențierea celor două tipuri de abonamente este justificată de operator prin ”îmbunătățirea condițiilor de călătorie la trenurile Intercity în acord cu condițiile de confort și dotările vagoanelor (spații mai generoase, wi-fi etc.)”. Or, în ultimul an nu au fost introduse vagoane mai confortabile la trenurile IC (sunt fix aceleași), iar internetul wi-fi a fost introdus încă de acum trei ani, de când a reintrat în circulație această categorie de trenuri. În plus, pe multe rute (cum ar fi București-Ploiești) durata călătoriei este aceeași și la IR, și la IC. Cu toate acestea, abonamentele s-au scumpit.



CFR Călători majorează tarifele la transportul metropolitan

CFR Călători majorează tarifele și pentru transportul metropolitan, prin faptul că biletele și abonamentele de acest tip vor fi valabile doar la trenurile Regio.

Am mai scris faptul că, de exemplu, pe relația București Nord-București Băneasa circulă zilnic 10 perechi de trenuri, dintre care doar jumătate sunt Regio (patru de stat și unul privat), restul Interregio. Dacă faci naveta pe această rută (nu pentru că ai dori neapărat, ci pentru că ești constrâns de ambuteiajele de la suprafață, cauzate de lucrările la Magistrala 6 de metrou), vei plăti mai mult. Mai exact 12,50 pentru 7 km cu Interregio (pentru că odată cu intrarea în vigoare a noului OMTI vei fi obligat să plătești și rezervarea locului), în loc de 6,5 lei, cât costă biletul metropolitan pe această rută.

Preoteasa, ca-n bancul cu rabinul

O altă noutate din OMTI 222/2025 este prezentată de CFR Călători ca fiind ”emiterea titlurilor de călătorie la automatele instalate în trenurile care circulă pe ruta Bucureşti Nord-Aeroport Otopeni și retur, la același tarif ca titlurile comercializate la casele de bilete”.

Știți bancul cu rabinul? Ștrul, om sărac și cu mulți copii, se duce la rabin să se plângă de viața lui: „Rabi, am o casă mică în care stau eu, nevasta, cinci copii și socrii pe deasupra. Nu mai am aer, nu mai rezist. Ce să fac?”. Rabinul îl ascultă și îi spune să mai bage în casă capra și găinile. Evreul vine după o săptămână: „Rabi, rabi acum e și mai rău, mult mai rău”. Rabinul îl sfătuiește să bage și vaca în casă. După încă șapte zile evreul se plânge din nou că e la capătul puterilor și chiar nu mai poate trăi. Rabinul îl sfătuiește acum pe Ștrul să scoată toate animalele din casă. După câteva zile, evreul vine fericit la rabin. „Mulțumesc, rabi. M-ai făcut cel mai fericit om din lume. Nu mai stau cu animalele în casă, nu mai e balegă peste tot, e extraordinar. Acum stăm doar eu, nevasta, copiii și socrii. E tot ce mi-am dorit de la viață. Sunt foarte, foarte fericit!”.

Exact așa a făcut și ”rabinul” Traian Preoteasa. Întâi a pus un comision de 0,32 lei peste cei 6 lei cât costă călătoria pe ruta Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă, iar acum ne cere să fim bucuroși că l-a eliminat.

Rezervarea locului, mai scumpă

Revenim la rezervarea locului, care dincolo de faptul că redevine obligatorie, se mai și scumpește. În ”precizarea de presă” nu se pomenește nimic despre acest lucru, dar vom aminti noi ce am scris în articolul de ieri.

Prin OMTI 1039, se stabilea aplicarea tarifului de rezervare diferențiat pe zone kilometrice, astfel:

Tarife tichet de rezervare loc pentru trenurile din categoriile Intercity

Zona km clasa 1 clasa a 2-a
lei lei
Indiferent de zona km 5,50 5,50

Tarife tichet de rezervare loc pentru trenurile din categoriile Interregio și Regio

Zona km clasa 1 clasa a 2-a
lei lei
1-60 1,50 1,50
61-120 2,50 2,50
121-250 4,00 4,00
251-500 4,50 4,50
> 500 km 5,50 5,50

De pe 28 martie va fi un tarif de rezervare unic de 6 lei pentru călătoria cu trenurile din categoriile Intercity și Interregio, respectiv de 4 lei pentru garniturile din categoria Regio. Se poate observa că la trenurile Regio, pentru distanțe de 1 până la 60 km (București-Ploiești) tariful de rezervare a locului va costa 4 lei în loc de 1,5 lei.

Noi spunem în continuare că CFR Călători majorează tarifele. Cât despre condițiile oferite, vă semnalăm doar o știre recentă: Clienți CFR Călători împrăștiați cu forța după protestul cauzat de automotorul vechi de peste 70 de ani.

 

IN THE SPOTLIGHT

Transportul feroviar prinde viteză la Oradea: Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, ediția XIX

În zilele de 21 și 22 mai 2025, Oradea va deveni centrul atenției pentru profesioniștii din domeniul feroviar, găzduind Conferința de Operatorie Feroviară &...

Ultimele Articole