sâmbătă, aprilie 26, 2025

VIDEO. CFR Călători o-ntoarce ca la Craiova pe calea ferată de Otopeni. Promisiune nerespectată

Pe calea ferată de Otopeni circulă în continuare automotoare Desiro nereparate, în ciuda promisiunii făcute vineri de directorul general al operatorului feroviar de stat, Traian Preoteasa. Acum, reprezentanții societății o-ntorc ca la Craiova. Sau ca la Radio Erevan.  

„În ceea ce privește aeroportul (cursele feroviare Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă și retur – n.red.), am dat dispoziția ca de luni – aici e ceva care-mi scapă la ora asta, ce s-a întâmplat pe Otopeni – să fie aduse toate cele opt automotoare care au făcut R7 și R9 – atâtea au fost scoase până la această perioadă – și vor face turnusul de Otopeni. Cele opt automotoare care au fost scoase recent din întreprinderile reparatoare. Veți vedea de săptămâna viitoare, sunt în zona Clujului și vor fi aduse și vor face numai turnusul de Otopeni”, a declarat Traian Preoteasa într-o intervenție telefonică la emisiunea Drumurile Noastre de la B1 TV, răspunzând la o întrebare în acest sens adresată de reporterul Club Feroviar aflat în platou.

Pe calea ferată de Otopeni circulă luni tot automotoarele nereparate

Însă azi, luni 1 Mai 2023, pe ruta menționată circulă tot automotoarele nereparate. În cursul dimineții au făcut serviciu AM 2016 și AM 2093. Apoi au intrat cursele operate de Transferoviar Călători cu automotoare Bombardier Talent. De la ora 9,50 pe calea ferată de aeroport au început să circule două ”Săgeți Albastre” cuplate – AM 2014 și AM 2059.

Acesta din urmă este unul dintre cele două care au rămas defecte la PO Parc Mogoșoaia miercuri 26 aprilie 2023. La vremea respectivă, publicația noastră a relatat că două automotoare Desiro ale CFR Călători, cuplate pentru a forma trenul RM 7923 pe relația București Nord-Aeroport Henri Coandă, au rămas defecte după doar zece minute de la plecare, în stația PO Parc Mogoșoaia. Până să fie remediată defecțiunea, cursa a înregistrat o întârziere de 45 de minute, fapt ce a dat peste cap circulația tuturor trenurilor pe secția respectivă.

Responsabilii CFR Călători încurcă timpurile verbale și răspund ca la Radio Erevan

Am precizat atunci că patru automotoare Siemens Desiro tocmai au ieșit din reparații de la Electroputere VFU Pașcani și ar fi putut fi dotate cu validatoare și introduse pe acest traseu. La momentul respectiv, nu am primit niciun răspuns, însă vineri după-amiază, în emisiunea TV menționată anterior, directorul general al CFR Călători a anunțat că va aplica tocmai măsura sugerată de Club Feroviar.

Numai că, așa cum am arătat, luni circulă tot automotoarele nereparate, ba chiar și unul care s-a defectat recent în linie curentă. Am întrebat responsabilii CFR Călători de ce promosiunea directorului general nu a fost pusă în aplicare. Răspunsul a fost halucinant: „În emisiune, domnul director general a spus că a dat dispoziție că de astăzi, luni, 01.05, toate automotoarele ce ies din reparație să fie aduse la București și în programul de circulație, cele de acum să fie înlocuite. Acest lucru se face pe măsură ce sosesc cele reparate”.

Adică oficialii operatorului feroviar de stat o-ntorc ca la Craiova, urbea natală a lui Traian Preoteasa. Sau ca la Radio Erevan. În declarația de la B1 TV, șeful CFR Călători a spus că automotoarele ”au făcut R7 și R9” și ”au fost scoase recent din întreprinderile reparatoare”. Deci la timpul trecut, nu la timpul viitor. De asemenea, el a spus că ”sunt în zona Clujului”, nu că ”vor fi în zona Clujului”.

Bine, nu sunt opt, cum a spus în direct Traian Preoteasa, ci patru. Însă nici acestea nu au ajuns pe calea ferată de Otopeni și acum așteptăm să iasă altele de la reparații. Să ne ferească Dumnezeu de o nouă defectare, mai ales că această rută feroviară este folosită și de mulți cetățeni străini, iar condițiile de aici reprezintă prima lor impresie despre România.

IN THE SPOTLIGHT

Transportul feroviar prinde viteză la Oradea: Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, ediția XIX

În zilele de 21 și 22 mai 2025, Oradea va deveni centrul atenției pentru profesioniștii din domeniul feroviar, găzduind Conferința de Operatorie Feroviară &...

Ultimele Articole