Conducerea operatorului feroviar de stat a luat o decizie prin care practic se autosabotează. Pe scurt, CFR Călători anulează trenuri profitabile, iar trasele respective sunt preluate de concurență, mai exact Transferoviar Călători, operatorul clujean deținut de Călin Mitică. Întâmplător sau nu, fostul președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, Gigi Gavrilă, este angajat la TFC. Iar relația de prietenie a lui Călin Mitică cu fruntașul PNL Rareș Bogdan este de notorietate.
UPDATE Conducerea CFR Călători a reacționat în cele din urmă oficial la dezvăluirea făcută de Club Feroviar. Redăm în continuare poziția operatorului feroviar de stat, cu precizarea că mâine vom reveni asupra acestui subiect: ”Referitor la informațiile apărute în spațiul public în data de 26.6.2022, potrivit cărora <CFR Călători anulează 12 trenuri profitabile și le face cadou Transferoviar Călători>, pentru o informare corectă a opiniei publice, CFR Călători face următoarele precizări: NU CFR Călători a luat decizia anulării celor 12 trenuri in favoarea Companiei Transferoviar Călători” pe ruta București Nord – Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă și retur începând cu data de 16 iulie 2022. Măsura a fost impusă prin decizia Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar din cadrul Consiliului Concurenṭei, managerului infrastructurii feroviare – CNCF CFR SA. Ca atare CNCF CFR SA a fost obligată să pună în aplicare măsura de anulare a acestor trenuri. Managerul infrastructurii feroviare a refăcut oferta de trase și a redus volumul de trenuri operate de către CFR Călători prin redistribuirea acestora operatorului privat de transport feroviar de călători -Transferoviar Călători (TFC), în urma plângerii TFC la Consiliul Concurenṭei. Astfel, din data de 16 iulie 2022, pe ruta București Nord – Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă și retur vor rămâne tot 72 de curse, modificarea constând doar în faptul că CFR Călători va opera cu 24 perechi de trenuri, față de 30 (cât are în prezent), iar TFC va opera cu 12 perechi, față de 6 (cât are în prezent). În continuare vor circula tot 72 de trenuri, însă 6 perechi de trenuri ale CFR Călători vor fi înlocuite pe intervalele orare respective cu cele ale TFC”.
Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a anunțat pasagerii (nu și presa), prin intermediul unor afișe lipite în stații, că începând cu data de 16 iulie ”se anulează pe toată distanța următoarele trenuri” și sunt enumerate 12 curse (șase perechi de trenuri) pe ruta București Nord-Aeroport Henri Coandă și retur.
Lista celor 12 garnituri ce urmează a fi anulate de operatorul feroviar de stat o puteți consulta în imaginea alăturată.
CFR Călători anulează trenuri profitabile. ”E vârf de sosiri de avioane”
Dacă în ceea ce privește primele patru trenuri gradul de ocupare este redus, ele circulând mai mult goale, nu același lucru se poate spune despre celelalte opt.
”Pe relația București Nord-Aeroport Henri Coandă trenul vine aproape gol seara târziu, dar atunci e vârf de sosiri de avioane și pleacă înapoi spre București plin. La fel și în intervalul 7,30-7,58 dimineața, când este un alt vârf de aterizări. Dacă nu circulă și la aceste ore, pot să-l scoată de tot (trenul, n.red.)”, au declarat pentru Club Feroviar surse din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București.
CITEȘTE și ARF se ia la trântă cu Consiliul Concurenței și cere anularea cadoului făcut TFC
Trenurile anulate, preluate de Transferoviar Călători
Numai că trasele de circulație respective nu vor rămâne neacoperite, fără trenuri. Misterul se deslușește atunci când consultăm site-ul Transferoviar Călători, operator concurent cu cel de stat. În prezent, potrivit Mersului Trenurilor în vigoare de la data de 12 decembrie 2021, TFC operează șase perechi de trenuri pe relația București Nord-Aeroport Henri Coandă și retur.
Ei bine, pe site-ul TFC figurează următorul anunț: ”Începând cu data de 16.07.2022 vom opera trenuri suplimentare pe această rută. Noul mers de tren se află sub cel actual”. Și constatăm că începând cu data menționată numărul perechilor de trenuri de pe această rută va crește de la șase la 12.
Adică operatorul privat va prelua rutele abandonate de cel de stat. Și așa, cum spuneam, sunt trenuri care circulă la ore bune din punctul de vedere al programului de decolări/aterizări la Aeroportul Henri Coandă, deci cu grad de profitabilitate ridicat. Unde mai pui că, începând cu data de 1 iulie, prețul unui bilet de tren pe această rută va crește de la patru lei, cât este în prezent, la cinci lei, în urma majorării generale a tarifelor pentru transportul pe calea ferată, așa cum a scris Club Feroviar.
Trenul Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă, la un an și jumătate de funcționare
Conexiunea feroviară Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă a fost inaugurată pentru public la data de 13 decembrie 2020, odată cu intrarea în vigoare a Mersului Trenurilor 2020-2021. Anterior, ea fusese testată chiar de președintele Klaus Iohannis.
Inițial, pe această rută, în afară de CFR Călători și Transferoviar Călători, a mai pus în circulație garnituri și un alt operator privat, și anume Regio Călători. Acesta opera nu mai puțin de 20 de trenuri (zece perechi), însă de la 1 iulie 2021 a decis să se retragă de pe această rută.
După o perioadă de incertitudine, în cele din urmă, CFR Călători a preluat 18 trenuri, iar Transferoviar Călători, restul de două și cadența de 40 de minute a fost păstrată pe toată durata zilei, inclusiv pe parcursul nopții, așa cum era la început, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.
Club Feroviar a încercat, fără succes însă, să obțină un punct de vedere de la reprezentanții SNTFC CFR Călători. Atunci când conducerea operatorului feroviar de stat va reacționa, vom publica și poziția sa în această chestiune.