CFR Călători a redescoperit brusc cererea de transport pe Oravița – Anina și menține ruta

10 decembrie 2019

CFR Călători pune în circulație începând cu 15 ianuarie 2019, ziua în care trebuia să fie eliminate trenurile regulate pe această rută, o pereche de trenuri regionale între Oravița și Anina. Cauza? „Pentru a răspunde cererilor pasagerilor/turiștilor și autorităților locale”.

Doru Cireașă

CFR Călători informează că începând cu data de 15 decembrie 2019, pentru a răspunde cererilor pasagerilor/turiștilor și autorităților locale, va pune în circulație zilnic pe ruta Oravița – Anina o pereche de trenuri, după următorul program:

  • R 9695 Oravița (plecare 11:15)  – Anina ( sosire  13:11)
  • R 9694 Anina  (plecare 14:40) – Oravița (sosire 16:37)

Un bilet pe ruta Oravița – Anina costă 10 lei iar rezervarea obligatorie a locului 3.90 lei.

Anunțul vine după ce zilele trecute conducerea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a decis în mod administrativ, fără legătură cu cererea și oferta de serviii de transport, menținerea circulației trenurilor și după data de 15 decembrie, când intră in vigoare noul mers al trenurilor. Oficiali din domeniu au declarat că trenurile pe această rută sunt folosite zilnic de doar 1-2 călători.

Inevitabil anunțul a fost urmat de alte cereri ale unor locuitori din țară, pentru a fi menținute in circulație trenuri eliminate începând din data de 15 decembrie,. Locuitorii  din nordul județului Dâmboivița au inițiat o petiție în care cer menținerea în circulație a trenurilor între Fieni și Pietroșița.

Închiderea rutei a fost folosită politic. Deși măsura a fost decisă de către conducerea CFR Călători și nu de către cea a Ministerului Transporturilor, Marcel Vela, ministru de Interne, politician din Caraș Severin,  l-a atacat pe fostul ministru Răzvan Cuc, numind măsură un „cucucism”.

Prin caracterul pur administrativ măsura contravine principiilor economice liberale, invocate de actualul Guvern. O soluție firească de menținere a rutei ar fi fost implicarea Consiliului județean Caraș Severin în subvenționarea măcar parțială a rutei.