spot_img
miercuri, octombrie 5, 2022
spot_img

CFR a anulat licitația care ar fi dus la „economisirea” a 4.000 de angajați

Anularea licitației de realizare a SF pe cinci loturi pentru centralizarea instalațiilor a survenit zilele trecute și a fost motivată de absența ofertelor pe oricare dintre cele cinci loturi scoase la licitație.

Potrivit precizărilor existente în SEAP, până la data limită (finele lunii martie) niciun ofertant nu a criptat oferta financiară sau nu a răspuns la toți factorii de evaluare după caz.

Evaluarea ofertelor urma să aibă loc până la finele lunii iunie. Licitația a fost organizată pentru elaborarea de SF destinate modernizării instalațiilor căii ferate (atât a celor din stații, cât și a celor din interstații) cu rolul de a crește siguranța traficului feroviar, dar și creșterea capacității sectoarelor feroviare prin utilizarea echipamentelor moderne.

Din punct de vedere al beneficiilor centralizării electronice se evidențiază, pe lângă componenta de siguranță și capacitate, și scăderea semnificativă a cheltuielilor companiei cu personalul și întreținerea, ceea ce conduce la o mai eficientă utilizare a fondurilor pentru asigurarea unei infrastructuri feroviare atractive, pentru operatorii de transport pe calea ferată și beneficiarii acestora.

„Înlocuirea unei instalaţii necentralizate cu una centralizată înseamnă că, în loc de un necesar de 3 posturi de lucru pentru deservirea instalaţiei necentralizate, respectiv 15 persoane în regim 12/24, va fi necesar un singur post de lucru, respectiv 5 persoane în regim 12/24. Aceasta înseamnă o reducere cu 67% a necesarului de personal de exploatare din sectorul management trafic pentru deservirea staţiilor care sunt în prezent dotate cu instalaţii de semnalizare necentralizate sau parţial centralizate (CEM). În ipoteza înlocuirii tuturor instalaţiilor necentralizate, necesarul de personal se va reduce de la 5940 persoane la 396 x 1 x 5 = 1980 persoane.

Diferenţa de 3960 persoane ar însemna, teoretic, o reducere cu 37,8% a personalului total necesar din sectorul de management al traficului, respectiv o reducere cu 17,2% a personalului total necesar la nivelul companiei. Reducerile pot fi chiar mai substanţiale în cazul în care s-ar pune inclusiv problema comandării centralizate a unor grupuri de staţii”, explică CFR.

Ultimele Articole