joi, septembrie 28, 2023
spot_imgspot_img

CFM a modernizat 4 locomotive

cfmCompania de Cale Ferata din Moldova a reabilitat 4 locomotive, ceea ce va permite transportul unor volume mai mari de marfuri.
Pentru reparatia capitala a fiecărei locomotive au fost cheltuite intre 3 si 5 milioane de lei (134 mii -224 mii euro), fiind achizitionate si piese noi.
Locomotivele au fost reparate in cele 4 depouri din Basarabeasca, Balti, Bender si Chisinau. Au fost schimbate motoarele de traciiune, generatoarele principale si cele diesel. La unele dintre ele au fost efectuate si lucrari de modernizare a exteriorului.
„Aproape toate trenurile si locomotivele aflate in posesia CFM au termenul de exploatare depasit. Din acest motiv, suntem nevoiti sa le reparam pentru a le putea prelungi viata. Locomotivele reparate vor servi Republicii Moldova inca cinci ani,” a declarat directorul general al companiei, Iurii Topala.
La inceputul anului, CFM a modernizate alte doua locomotive.
Mentionam ca CFM intentioneaza sa lanseze licitatia pentru achizitia a 10 locomotive multisistem pentru care sunt necesare investitii in valoare de 110 mil euro. Pentru acest proiect, CFM, BERD si BEI au semnat un acord de finantare prin care BERD va aloca 52,5 mil euro in doua transe. Prima transa in valoare de 27,5 mil euro va fi utilizata pentru achizitia locomotivelor, iar a doua transa, de 25 mil euro, va fi destinata proiectelor de modernizare a infrastructurii. In paralel, BEI va aloca un credit similar.

Ultimele Articole