Guvernul aprobă în ședința de joi proiectele privind centralizarea semnalizării feroviare în 67 de stații de cale ferată de pe raza a cinci sucursale regionale ale CNCF CFR SA. Proiectele trebuie finalizate până în 2026, căci sunt finanțate prin PNRR.
UPDATE. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat că cele trei proiecte de HG au fost aprobate de Executiv.
Pe ordinea de zi a ședinței de la Palatul Victoria se află trei proiecte de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Sporirea eficienţei economice şi a siguranţei feroviare prin creşterea nivelului de centralizare al instalaţiilor de semnalizare feroviară.”
Centralizarea instalațiilor de semnalizare şi integrarea acestora în centre de management ale traficului rezolvă problema deficitului de personal, contribuie la îmbunătățirea siguranței circulației trenurilor şi conduce la creșterea vitezei de circulație pe secțiile modernizate. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA se confruntă cu un deficit important de personal calificat în sectorul de management al traficului, iar tendința este de creștere a acestui deficit. Măsurile care vizează reducerea necesarului de personal creează oportunitatea de a utiliza în mod adecvat personalul existent şi de a elimina costurile suplimentare generate de depășirea regimului normat de muncă. Pe de altă parte, lipsa modernizărilor la instalațiile de centralizare obligă CNCF CFR SA la menținerea în funcțiune a unor componente vechi, cu durata de viață depășită, dificil de întreținut şi care prezintă o predispoziție crescută pentru defectare. În aceste condiții, riscul apariției unor defectări cu consecințe potenţial periculoase este crescut, se arată în Notele de fundamentare ale celor trei proiecte.
Sunt vizate 34 de stații feroviare la regionalele Timișoara și Cluj
Să le luăm pe rând. Primul proiect de Hotărâre de Guvern se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Lotul 2, aferent sucursalelor regionale CF Timişoara şi Cluj. Sunt vizate următoarele 34 de stații:
Sector 1: Timișoara CET, Timișeni, Jebel, Voiteni, Deda, Stamora Moravița
Sector 2: Cornuțel Banat, Brebu, Reșița Nord, Reșița Sud
Sector 3: Sântana, Șimand, Nădab, Chișineu Criș, Zerind
Sector 4: Măghieruș Șieu, Șintereag
Sector 5: Deda, Râpa de Jos, Monor Gledin, Șieu, Mărișelu, Sărățel
Sector 6: Săcuieni Bihor, Șilindru, Valea lui Mihai, Sanislău, Carei
Sector 7: General Gh. Avramescu, Satu Mare Sud, Satu Mare, Botiz, Micula, Porumbești.
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 1.147.459 mii lei, echivalentul a aproximativ 230 de milioane de euro, din care lucrările efective de construcții-montaj reprezintă 366,4 milioane de lei (73,5 milioane de euro). Durata de execuție a lucrărilor este prevăzută la 21 de luni.
Centralizarea semnalizării feroviare la București și Craiova
Al doilea proiect de HG vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii pentru Lotul 1 – Sectoare CF la sucursalele regionale CF Bucureşti şi Craiova.
Sunt vizate următoarele sectoare, cuprinzând 18 stații:
Sector 1 București – Pitești
Săbăreni, Ciocănești, Gherghani, Titu, Fusea, Mătăsaru, Găești, Leordeni, Călinești, Golești, Pitești, Pitești Nord
Sector 2 București – Urziceni
Hm Căciulați, Hm Moara Vlăsiei, stația CF Fierbinți, Hm Dridu, Hm Armășești și stația CF Urziceni.
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 669.364 mii lei, echivalentul a aproximativ 135 de milioane de euro, din care lucrările efective de construcții-montaj reprezintă 207.753 mii lei (aproape 42 de milioane de euro). Durata de execuție a lucrărilor este de 15 luni.
Alte 15 stații la SRCF Brașov
În fine, ultimul proiect de Hotărâre de Guvern are ca obiect aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Sporirea eficienţei economice şi a siguranţei feroviare prin creşterea nivelului de centralizare al instalaţiilor de semnalizare feroviară – 8 loturi: Lot 3 – Sectoare CF: Lot 3 – Sucursala Regională CF Braşov”, lucrare de utilitate publică de interes național.
În acest caz sunt vizate următoarele tronsoane de cale ferată, ce includ 15 stații:
Sector 1 Războieni – Târgu Mureș
Gligorești, Luduș, Iernut (include Cipău-PM), Sânpaul, Gen. N. Dăscălescu, Târgu Mureș Sud, Târgu Mureș, Târgu Mureș Nord
Sector 2: Sibiu – Vințu de Jos
Turnișor, Orlat, Săliște, Apoldu de Sus, Miercurea Sibiului, Cunța, Sebeș Alba
Durata de execuție a lucrărilor este prevăzută la 15 luni. Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este estimată la 376.701 mii lei, echivalentul a puțin peste 75 de milioane de euro, din care lucrările efective de construcții-montaj reprezintă 102.712 mii lei (20,5 milioane de euro).
La începutul lunii iunie, Guvernul a mai aprobat indicatorii pentru mai multe loturi din cadrul acestui proiect, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar. Rămâne de văzut dacă toate aceste investiții vor putea fi finalizate până în 2026, căci ele sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.