miercuri, februarie 19, 2025
spot_img

Giganții mondiali ai automatizărilor feroviare își dispută un contract important la SRCF Craiova

Trei mari companii multinaționale au depus oferte la licitația organizată de SRCF Craiova pentru centralizare electronică feroviară în două stații CF.

La finele lunii octombrie, Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru sporirea eficienței și a siguranței feroviare, prin creșterea nivelului de centralizare a instalațiilor de semnalizare feroviară, în stațiile Amaradia și Bascov (Lotul 2).

Valoarea financiară estimată a contractului este de 59.745.789,64 lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri PNRR – Cap I.1 – Modernizarea şi reînnoirea infrastructurii feroviare din Pilonul I – Tranziţia verde, Componenta C4 – Transport sustenabil, respectiv „Centralizări electronice şi electro-dinamice“, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și din veniturile proprii ale CNCF CFR S.A, precum și din alte surse legal constituite.

Potrivit anunțului din SEAP, la termenul limită, au fost depuse următoarele oferte:

  1. Ofertant unic: Hitachi Rail GTS Romania

Terț: Hitachi Rail GTS Deutschland GmbH

Subcontractanți: BAWI Construction, Tema Energy

  1. Asociere: S.C. Alstom Transport S.A. (lider), SPIACT Craiova

Terț și subcontractant: Baicons Impex SRL

Subcontractanți: Daria Const, ISPCF

  1. Asociere: Siemens Mobility (lider), IMSAT

Subcontractant: ISPCF

Terț și subcontractant: Baicons Impex SRL

Terț: Siemens Mobility GmbH.



Scopul lucrărilor de centralizare electronică feroviară

Scopul lucrărilor de modernizare îl consituie creșterea productivității și reducerea costurilor de exploatare în domeniul conducerii traficului prin creșterea gradului de centralizare a instalațiilor de semnalizare, eficientizarea operațiunilor din nodurile feroviare pentru asigurarea unor conexiuni mai rapide cu alte rute feroviare din zonă prin integrarea instalațiilor de semnalizare în centre de management al traficului, precum și creșterea nivelului de siguranță a traficului feroviar prin modernizarea instalațiilor mecanice.

Durata de implementare a contractului este de 18 luni, din care șase luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție, de la emiterea Ordinului de Începere. Și alte regionale CF au în derulare proceduri similare de achiziție, dar este puțin probabil că lucrările se vor finaliza peste tot până în vara anului viitor, așa cum este condiția din PNRR.

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole