spot_img
marți, februarie 7, 2023
spot_img

Ceferiștii rămân fără spitale. Guvernul discută soarta lor

Ceferiștii rămân fără spitale, după ce miercuri Guvernul va analiza o notă de informare privind îndeplinirea sarcinii care vizează transferul rețelei sanitare aparținând MTI.

Nota semnată de către Secretariatul general al Guvernului menționează că este vorba de o sarcină primită de la premierul Ionel Ciucă. „Am adresat o solicitare către toate autoritățile şi instituțiile publice centrale şi locale cu rețea sanitară proprie, astfel cum sunt prevăzute în art.4 alin (2) din legea 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată cu modificările și completările ulterioare, prin care să-și manifeste în mod responsabil și justificat intenția de a prelua una sau mai multe unități sanitare din subordinea MTI”, spune SGG.

Ceferiștii rămân fără spitale

În limita termenului stabilit, SGG a primit răspunsuri de la 33 de autorități si instituții centrale şi locale, „din care 25 și-au manifestat interesul pentru preluarea unităților sanitare, iar opt nu si-au manifestat interesul”. Instituţiile şi autoritățile cu rețea sanitară proprie care si-au exprimat intenția de a prelua una sau mai multe unități sanitare, în mod corespunzător, sunt următoarele: Ministerul de Interne, al Apărării Naționale, Consilii Județene (Constanța, Iași, Brașov, Prahova, Hunedoara, Mehedinți, Bihor), Primării (Craiova, Timișoara, Galați, Drobeta Turnu Severin, Iași, Simeria), Universități de Mediciă sau cu facultăți de Medicină (Constanța, București, Craiova, Timișoara, Sibiu, Iași, Cluj, Mureș, Oradea, Suceava).

Ce pași urmează

Nota SGG menționează și pașii de urmat, astfel:

  • Până la data de 1 februarie 2023, conducerea MTI să transmită către Secretariatul General al Guvernului o fișă cu principalele informații despre fiecare unitate sanitară conform modelului atașat.
  • După primirea şi centralizarea acestor fișe la nivelul SGG, precum şi transmiterea lor către autoritățile și instituțiile interesate, se va organiza o consultare la nivel de conducere al tuturor autorităților si instituțiilor publice interesate cu participarea Prim-ministrului şi a Viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii pentru analizarea şi evaluarea impacturilor economice, sociale, juridice, administrative etc.
  • În urma analizei efectuate şi după ce au fost identificate activitățile specifice de predare-primire, pentru toate unitățile sanitare menționate, se va proceda la elaborarea actelor normative necesare transferului acestora. SGG cere Guvernului să aprobe propunerile înaintate, „în vederea transmiterii acestei note de informare către toate autoritățile și instituțiile publice participante”.

Sindicatele pichetează Ministerul Transporturilor. Sorin Grindeanu n-a vrut să le primească

Personalul va rămâne fără locuri de muncă, căci știți că au mai fost transferate pentru că ei de fapt nu vor decât clădiri, terenuri și paturi, nu personal. Au ei personalul lor, nu vă faceți griji! Și în mandatul lui Relu Fenechiu s-au pierdut trei policlinici și 350 de paturi în 2012, deci nu este o soluție. Nu înțeleg cum pot să le transfere, căci sunt convențiile SOLAS care cer ca în subordinea Ministerului Transporturilor să fie unități santitare în oraşele port”, spune Denisa Popovici, lider de sindical al spitalelor CFR. Ea adaugă că deși a solicitat discuții la Ministerul Transporturilor, ministrul Grindeanu nu a primit indicaliștii și că pe data de 25 ianuarie sindicaliștii vor picheta ministerul.

În mai multe articole recente, Club Feroviar a informat asupra demersurilor desfășurate de reprezentanți ai unor autorități locale pentru preluarea spitalelor CFR, inclusiv cazul în care autorități locale au refuzat preluarea. Ministerul Transporturilor, prin Direcția sa medicală, are în subordine/autoritate 15 spitale CF în localitățile București (două), Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Ploiești, Galați, Constanța, Brașov, Pașcani, Simeria, Oradea, Craiova Sibiu și Drobeta Turnu Severin.

 

Ultimele Articole