miercuri, noiembrie 29, 2023
spot_img

De azi, ceferiștii beți sau drogați la serviciu riscă să ajungă la închisoare până la 10 ani

Începând de vineri, 10 noiembrie 2023, ceferiștii beți sau drogați la serviciu riscă să ajungă în spatele gratiilor pentru o perioadă de până la 10 ani.

La mijlocul lunii trecute, așa cum a informat atunci Club Feroviar, Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, un proiect care aduce modificări Codului Penal, astfel încât ceferiștii beți sau drogați la serviciu sunt pasibili de închisoare de la doi la șapte ani. Pedeapsa privativă de libertate poate ajunge și până la zece ani în spatele gratiilor în cazurile mai grave.

Legea a fost promulgată luni, 6 noiembrie 2023, de președintele Klaus Iohannis. Apoi, în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 1013/7.XI.2023 a fost publicată Legea pentru modificarea art. 331 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Pedepesele aplicate pentru ceferiștii beți sau drogați la serviciu

ceferiștii beți sau drogațiLegea are ca obiect de reglementare completarea art. 331 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, în sensul incriminării refuzului ori sustragerii angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.

”Art. 331. Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului ori a altor substanţe sau refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

(1) Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către un angajat având atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influenţa unor substanţe psihoactive.

(3) Refuzul ori sustragerea angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(4) Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată în Lege.

Ultimele Articole