Odată demarată procedura de trecere a unor spitale CFR la alte entități, precum instituțiile de învățământ superior, s-a descoperit că acest lucru nu este atât de simplu pe cât au crezut eminențele cenușii ale transferului din Piața Gării de Nord București. Cedarea spitalelor la facultăți nu e simplă.
Toate problemele presupuse de transferul spitalelor CF1 și CF2 la Ministerul Apărării și, respectiv, Universitatea Carol Davila, au fost evocate săptămâna trecută într-o ședință pusă la cale de Adrian Găvruța, secretar general adjunct al instituției și persoană însărcinată cu această operațiune de către șefii ministerului. Ședința s-a desfășurat fără participarea sindicatelor și înșiși directorii instituțiilor transferate au putut participa, doart după insistențe.
Vrea spitalul, dar fără a deține o Direcție medicală
Problemele apar în special în cazul Spitalului CF2 care ar trebui să ajungă la Universitatea de Medicină Carol Davila.
„Vor să facă o HG, numai că sunt multe ilegalități”, a explicat o sursă din domeniu. O instituție poate avea spitale în subordine doar dacă are rețea de spitale și dacă există o Direcție medicală care să aprobe bugetele de venituri și cheltuieli să semneze contractul cu o Casă de Asigurări, ori Universitatea București nu are nicio structură de acest fel.
Practic, preluarea nu se poate face, căci odată trecut spitalul la Universitate, contractul cu Casa de Sănătate încetează, iar spitalul se închide. Nu se poate transfera și apoi înființa structura necesară, explică o sursă consultată de Club Feroviar.
Citește DOVADA. Ceferiștii sunt lăsați fără spitale de Grindeanu
Cedarea spitalelor, problema aparaturii medicale
O altă problemă e cea a aparaturii, aceasta poate veni doar ca sponsorizare sau donație. Contrar, trebuie încheiat contract pe aparatul respectiv cu Casa de asigurări astfel încât să fie recunoscute procedurile și să fie decontate. Deci întâi trebuie schimbată legea fiscală din țară, trebuie schimbată structura DSP din țară. Cum ar putea fi plătiți oamenii, căci ei (Universitatea de Meeicină și Farmacie – n.red.) sunt pe structura Învățământului, nu pe cea a Sănătății”, explică persoana consultată.
Universitatea de Medicină și Farmacie nu ar fi interesată de toate activele Spitalului CF2, ci doar de clădiri terenuri pe care să facă hoteluri și locuințe pentru rezidenți sau săli de curs. Însă pe lângă acestea, un spital are o gramadă de alte active, dar și responsabilități precum litigii pe malpraxis, litigii pe legislația muncii etc, care foarte puțin probabil vor fi preluate de Universitate.
Și, în fine, o altă problemă e cea a obligațiilor României față de Uniunea Europeană. Ministerul Transporturilor trebuie să emită raportări către Uniunea Europeană cu entitățile care au dreptul să utilizeze mijloace de transport, în urma verificărilor medicale. Comisia Centrală de siguranța circulației este la Spitalul CF1 Witing care ar urma să ajungă la Ministerul Apărării. Comisia însă nu poate fi decât la Ministerul Transporturilor.
Cazul CF2 nu este unic. Și la Cluj se prevede trecerea Spitalului CFR la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu.
Carol Davila ar vrea
La începutul anului Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti (UMFCD) a trimis un comunicat de presă în care își manifesta susţinerea pentru transferarea unora din spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în administrarea Universităţilor de Medicină şi Farmacie tradiţionale şi transformarea acestora în unităţi sanitare universitare.
Rectorul UMF „Carol Davila” Bucureşti, Viorel Jinga, considera „extrem de importantă” formarea unei reţele de spitale universitare, care pot contribui astfel la dezvoltarea coordonată a resursei umane din sănătate, având în vedere că în aceste spitale se pregătesc atât studenţii la medicină, cât şi medicii rezidenţi.
„Dezvoltarea unei reţele de spitale universitare reprezintă un pas important pentru îmbunătăţirea sistemului public de sănătate din România. Aceste spitale vor putea oferi oportunităţi de învăţare pentru studenţi, formare pentru medicii rezidenţi, dar în cadrul unităţilor se pot organiza şi platforme de cercetare. Pe de altă parte, în spitalele universitare se pot dezvolta servicii de nişă în medicină care să vină în sprijinul pacienţilor pe diverse patologii.
Spitalele universitare sunt de obicei echipate cu tehnologie modernă şi pot oferi astfel servicii medicale specializate şi complexe, care nu sunt disponibile în alte spitale publice”, spunea Viorel Jinga.
