spot_img
duminică, aprilie 2, 2023
spot_img

VIDEO Octavian Udriște explică de ce nu a vrut Nicolae Ceaușescu metrou în Drumul Taberei

Președintele onorific al Club Feroviar, Octavian Udriște, a explicat de ce nu a vrut fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu metrou în Drumul Taberei.

Ceaușescu metrou în Drumul Taberei

Câteva secrete ale metroului bucureștean au fost dezvăluite de Octavian Udriște – singurul feroviar în viață, din cei cinci ingineri aleși de Nicolae Ceaușescu să ducă la bun sfârșit planul său de a avea un metrou sută la sută românesc.

”În 1972, la o plenară a Comitetului Central, Nicolae Ceaușescu a anunțat că face metroul – dar fără ruși, fără nemți, fără ajutorul nimănui. Probabil, a vrut să demonstreze mapamondului că economia României poate să construiască singură un metrou. Am fost cinci feroviari selectați pentru a pune pe picioare o întreprindere care să se ocupe de construcție”, a spus Udiște într-un interviu acordat HotNews.

Nu a vrut Nicolae Ceaușescu metrou în Drumul Taberei pentru că nu era un cartier ”ctitorit” de el

”Știu de la proiectanți că Nicolae Ceaușescu nu a vrut să facă metrou în Drumul Taberei pe motiv că acest cartier nu este ctitoria lui. El a vrut ca metroul să circule doar în zonele în care s-a construit pe vremea lui – ceea ce este absurd, pentru că toți locuitorii sunt ai Capitalei, tu ești doar pentru unii și pentru alții nu? Cartierul Drumul Taberei a fost construit pe vremea lui Gheorghiu Dej. Vedeți ce înseamnă, Dej l-a crescut?!”, a mai spus președintele onorific al Club Feroviar.

Interviul integral, pe HotNews.ro.

Ultimele Articole