spot_img
sâmbătă, ianuarie 22, 2022
spot_img

VIDEO A fost inaugurată cea mai nouă linie de tramvai din Oradea, construită de la zero

Primarul Florin Birta, împreună cu viceprimarul Marcel Dragoş și directorul OTL, Adrian Revnic, au inaugurat marți cea mai nouă linie de tramvai din Oradea, prima construită în oraș după 1989.

Noua linie de tramvai, cu o lungime de 3,8 kilometri, din care 2,3 kilometri au fost înierbaţi, a costat 11,6 milioane de euro fără TVA. Investiţia a fost finanţată aproape total din fonduri europene, 98% din cheltuieli fiind acoperite prin POR, iar 2% din bugetul local, infomează site-ul Ebihoreanul.

„Începând de mâine, tramvaiele vor circula pe noul traseu, pornind din capăt – Nufărul pe Bulevardul Cantemir, pentru a intra pe lângă Peţa pe noua linie, pe lângă cartierul Ceyrat şi pe Calea Aradului, de unde o linie va merge spre Rogerius pe Bulevardul Decebal, iar cealaltă prin zona centrală”, a declarat primarul marți Florin Birta, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la fața locului.



Cea mai nouă linie de tramvai din Oradea, investiție unică în țară

Potrivit primarului, investiţia este unică în ţară. „Nu cred că în România s-au mai făcut linii de tramvai după anii 90”, a spus Florin Birta. Primele curse regulate pe noua linie de tramvai vor avea loc începând de miercuri dimineaţă. „Pe noile linii 5 şi 7 se va circula la interval de 10 minute. Vom vedea gradul de încărcare şi, în funcţie de necesităţi, vom scădea timpii de aşteptare”, a declarat directorul general al OTL, Adrian Revnic.

Ultimele Articole