spot_img
vineri, august 19, 2022
spot_img

Ce salariu are Adriana Săftoiu, fosta protejată a lui Traian Băsescu, la CFR SA

Fostă protejată a lui Traian Băsescu, Adriana Săftoiu este începând cu data de 7 ianuarie angajată a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, așa cum a anunțat în urmă cu două zile Club Feroviar.

Ce salariu are Adriana Săftoiu

Ea este noul consilier de imagine al directorului general Ioan Pintea și spune că a mai colaborat cu CFR și că mai are și alte oferte de job.

”Mă voi ocupa de comunicare, promovare, imagine. Eu am mai colaborat cu CFR în urmă cu un an și jumătate, când i-am ajutat pe partea de înnoire a parcului de vagoane. A fost o campanie derulată de CFR Călători și CFR Infrastructură. Așadar, am mai lucrat cu ei, iar acum propunerea a venit din partea lor”, a declarat Adriana Săftoiu pentru Libertatea.

Ce salariu are Adriana Săftoiu, consiliera lui Ioan Pintea

Fostul parlamentar a spus că mai are și alte oferte, pe care le va lua în calcul în funcție de „condiționalități”, însă cea de la a CFR este prima pe care a „parafat-o”.

Adriana Săftoiu a precizat că va încasa în jur de 6.000 de lei de la CFR. La rândul său, directorul general interimar al CFR SA, Ioan Pintea, a confirmat cooptarea Adrianei Săftoiu în calitate de consilier „pe zona de „imagine”.

Adriana Săftoiu a mai lucrat în Ministerul Transporturilor la finele anilor 90, când a fost consilieră a ministrului de la acea vreme, Traian Băsescu. De altfel, mulți ani ea a fost protejata fostului șef al statului, care i-a și numit fostul soț, Claudiu Săftoiu, la conducerea Serviciului de Informații Externe. Ea a mai fost consilier prezidențial și purtător de cuvânt al președintelui României.

Apoi, între cei doi a apărut ruptura, iar în 2015 Adriana Săftoiu a publicat cartea ”Cronica de Cotroceni”, devenită bestseller-ul anului, în care îl face cu ou și cu oțet pe fostul să protector. „Prima mea zi la capătul a zece ani de colaborare cu Traian Băsescu a fost vineri, 30 martie. Dimineața a sunat telefonul. Nu îmi era greu să-mi imaginez cine ar fi putut să fie. N-am răspuns. În sfârșit, eram liberă de contract. Apoi, telefonul a sunat din nou. «Te caută Presedintele», m-a informat bine cunoscuta voce de la secretariat. «Nu mai lucrez la Cotroceni. Poți să-i spui că nu am răspuns la telefon.»”, scrie Adriana Săftoiu.

Motivul despărțirii celor doi a fost Elena Udrea, susține fosta ziaristă. ”Pe la şase seara, Traian m-a chemat la el în birou. Elena Udrea, îmbrăcată în roşu, cu o fustă mini provocatoare, atârnând de biroul lui. Niciun gest de a masca atitudinea deloc neoficială şi nepotrivită locului. Elena m-a privit cu siguranţa femeii care poate sta la propriu pe biroul şefului”, scrie Săftoiu în cartea care acum se vinde pe site-ul Editurii Polirom cu 9,99 lei.

În legislatura 2016-2020, Adriana Săftoiu a fost deputat PNL de București.

Ultimele Articole