Club Feroviar vă pune la dispoziție integral noul CCM CFR Călători 2022-2023, semnat miercuri seara de sindicate cu administrația. Joi dimineață, conducerea operatorului feroviar de stat a venit cu precizări.
Club Feroviar a prezentat încă de miercuri seara (AICI) principalele prevederi ale noului Contract Colectiv de Muncă de la Societatea Naționă de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA.
Consultă noul CCM dând click pe linkul de mai jos:
Joi dimineața, administrația CFR Călători le-a mulțumit „acelor parteneri sociali care au înțeles că punerea în aplicare cu celeritate a noului CCM, ce aduce condiții mai bune întregului personal al CFR Călători, este mai importantă decât <ascunderea> în spatele unor solicitări imposibil de atins ce aduceau beneficii doar anumitor categorii profesionale”. Conducerea societății susține că partenerii sociali au înțeles că diminuarea numărului și restrângerea beneficiilor acelor categorii profesionale (experți sociali), este o dovadă de maturitate în negocieri. Administrația CFR Călători și organizațiile sindicale reprezentative au convenit ca numărul experților sociali să fie diminuat de la 29 la 15, cu înghețarea salarizării la nivelul avut, iar logistica necesară va fi dată în comodat organizațiilor sindicale, așa cum am informat și noi în articolul de aseară.
Beneficii pentru salariați în CCM CFR Călători 2022-2023
Administrația operatorului feroviar de stat susține că cei 11.260 de angajați ai CFR Călători vor avea următoarele beneficii în urma semnării noului CCM:
- majorarea cu 10% a salariilor de bază brute de la data înregistrării CCM la ITM;
- acordarea tichetelor de masă în valoare de 20 de lei pentru perioada 1 iunie 2022 – 30 noiembrie 2022, iar începând cu data de 1 decembrie 2022 tichetele de masă se vor acorda la valoarea maximă prevăzută de legislația în vigoare, dar nu mai mult de 30 lei/tichet;
- posibilitatea stabilirii clasei de salarizare prin negociere individuală, pe perioada de valabilitate a Contractului Colectiv de Muncă;
- modificări aduse Anexei nr. 2 din CCM cu privire la salarizarea corespunzătoare funcțiilor prevăzute în CCM;
- modificarea limitelor de salarizare pentru fiecare funcție prevăzută în Anexa Nr.2 din CCM cu acordarea unei clase de salarizare în plus.
„Prin intermediul acestuia se va asigura protecția salariaților în sensul menţinerii drepturilor avute până în prezent: tichete de masă, ajutoare materiale pentru evenimente familiale etc. Majorările salariale sunt bazate pe creșterea eficienței și productivității muncii prestate, pe utilizarea judicioasă a resurselor și optimizarea consumurilor de materii prime și materiale”, se arată în comunicatul CFR Călători.