CFR SA cumpără acumulatori pentru instalațiile SCB, în valoare de 400.000 de euro
VIDEO Doi ani de la inaugurarea Magistralei 5 de metrou, sabotată de Ponta și Fenechiu
FOTO De luni se reia circulația pe noul pod feroviar Budila. Câte curse vor fi zilnic
Mașina de burat Plasser&Theurer de la Regionala Timișoara s-a defectat. Se caută reparator
Ministrul Sorin Grindeanu a aprobat lista meseriilor ce se pot pensiona mai devreme, fără penalizare
Regionala Constanța a CFR SA lansează lucrări la calea ferată Dorobanțu-Medgidia
Majorare de capital la Electrificare CFR. Furnizarea electricității de tracțiune, în pericol
CFR SA, joaca de-a excluderea. Alstom, descalificată a doua oară la licitația aceluiași lot și după victoria obținută la CNSC
Trenul cu hidrogen Flirt H2 produs de Stadler a intrat în Cartea Recordurilor
Statul va da două milioane de lei la două instituții publice pe exproprieri necesare metroului de Otopeni
Roșeanu și Preoteasa nu s-au înțeles la bani pe noile trenuri Alstom
Guvernul îndulcește austeritatea la CFR, atât pentru angajații de rând, cât și pentru șefi
Linie ferată închisă pentru lucrări. Vor fi trenuri anulate sau deviate timp de trei zile