joi, aprilie 24, 2025

Câte salarii compensatorii vor primi disponibilizații de la Astra Rail Arad

Disponibilizații de la Astra Rail Arad sunt îndreptățiți la un anumit număr de salarii compensatorii, spun liderii lor sindicali.

Sindicatele de la uzina Astra Vagoane Arad nu au început negocieri propriu-zise cu managementul companiei, întrucât sindicatul este în subordinea Blocului Național Sindical, care va sosi la Arad abia joi, potrivit declarațiilor făcute de liderii sindicali, informează Special Arad.

Contactat de Special Arad, Ciprian Pele, liderul sindicatului de la Astra Rail Greenbrier, a afirmat: „Momentan nu avem negocieri pentru că cei de la BNS vor veni doar joi. Ei se ocupă cu semnarea contractului colectiv de muncă. Nouă doar ni s-a prezentat ieri hotărârea Greenbrier că se va închide. Dar mai avem de lucru cam vreo 2 luni de zile. În 28 mai se va băga preavizul, iar până prin 26-27 iunie se va termina definitiv contractul. În perioada aceasta vom avea mai multe întâlniri cu conducerea. Să vedem dacă ajungem la un consens, cu o concluzie și decizie în favoarea muncitorilor. Momentan încă lucrăm. Mai avem de terminat o comandă de câteva vagoane.

Dar ieri când s-a anunțat că Aradul se închide și că fabrica din Caracal continuă, am rămas așa… (perplex. n.red.) Și sunt mulți oameni, cu familii, cu bănci… Situația nu e ok. Să vedem ce vom reuși să obținem pe lângă cele 2 salarii compensatorii stipulate în contractul colectiv. Cât vom reuși, nu pot promite, că nu știm cât și în ce condiții se va obține. Cine s-ar fi gândit că o fabrică cu așa vechime se închide!”.

Citește O fabrică de vagoane din România se închide. Ce se va întâmpla cu angajații

Greenbrier spune că va oferi sprijin angajaților după închiderea producției, dar nu confirmă că aceștia vor fi angajați în celelalte fabrici din România. În total, la nivel de grup Astra Rail Industries are 2.200 de angajați, dintre care 800 la Arad.

Cele trei fabrici din România ale Greenbrier au fost deținute anterior de controversatul om de afaceri Cristian Burci, care le adusese în faliment, așa cum am mai scris.

IN THE SPOTLIGHT

Transportul feroviar prinde viteză la Oradea: Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, ediția XIX

În zilele de 21 și 22 mai 2025, Oradea va deveni centrul atenției pentru profesioniștii din domeniul feroviar, găzduind Conferința de Operatorie Feroviară &...

Ultimele Articole