Conducerea societății de transport public subteran din Capitală a dispus un set de măsuri pentru a reduce câștigurile salariale la Metrorex. Concret, admistrația vrea să reducă la minimum numărul de ore de noapte și festive prestate de angajați, care sunt plătite suplimentar față de salariul de bază. Pe de altă parte, primele de pensionare au fost anulate, iar tichetele de masă se dau sau nu, în funcție de venitul realizat, din cauza Legii Austerității și a Ordonanței Trenuleț.
Club Feroviar a intrat în posesia unoi ordin de serviciu semnat de directorul pentru Infrastructură și Sisteme Informatice al Metrorex, Gabriel Mocanu, prin care se dispun mai multe măsuri pentru reducerea costurilor și încadrarea în constrângerile bugetare.
În document se menționează faptul că săptămâna trecută a avut loc o ședință de analiză la nivelul Direcţiei Infrastructură şi Sisteme Informatice, la care a participat și directorul general al societății, Mariana Miclăuș. Cu acest prilej s-a decis ca necesarul fundamentat pentru piese, materiale şi servicii să rămână nemodificat.
Se limitează la minimum numărul orelor suplimentare
Se vor tăia însă costurile cu munca, după cum urmează:
- activitățile de întreţinere și reparaţii se vor efectua de luni pănă vineri în intervalul orar 06.00- 22.00;
- lucrările de întreţinere și reparaţii care necesită prograrn de noapte sau în zilele festive se vor aproba distinct de către şefii de serviciu;
- pentru lucrările de intervenții care sunt necesare a fi efectuate noaptea sau în zilele festive, se vor aviza telefonic la șefii de serviciu și se vor aproba ulterior de către directorul D-INFSI pe baza rapoartelor întocmite de şefii de secţie.
Șefilor de secție li s-a dat termen limită până miercuri, 31 ianuarie 2024, pentru a analiza programele de lucru ale posturilor fixe, în scopul reducerii numărului de ore festive începând cu luna februarie, cu menționarea timpilor de răspuns şi a serviciilor care pot fi afectate de reducerile propuse. Propunerile avansate se vor aplica începând chiar cu weekend-ul viitor, de sâmbătă, 3 februarie 2024, vor fi avizate de către șefii de serviciu și se vor aproba de către directorul D-INFSI.
Câștigurile salariale la Metrorex, limitate de Ordonanța Trenuleț. Fără prime de pensionare
Ca de altfel și celelalte societăți și companii feroviare aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Metrorex se află sub incidența constrângerilor stipulate în Ordonanța Trenuleț și în Legea Austerității, intrate în vigoare la finele anului trecut.
Prin Ordonanţa de Urgență a Guvernului numărul 115 din 15 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial numărul 1139 din 15 decembrie 2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cunoscută sub numele de Ordonanța Trenuleț, se interzice acordarea de prime. Astfel, asemenea colegilor lor de la CNCF CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă, angajații Metrorex au rămas fără prima de pensionare.
Aceasta era stabilită la valoarea a două salarii de încadrare, iar de la 1 ianuarie 2024 urma să fie crescută la trei salarii, potrivit Contractului Colectiv de Muncă. A intrat însă în vigoare Ordonanța Trenuleț și nu se mai acordă prima respectivă.
Decontarea cheltuielilor cu concediul este incertă
În ceea ce privește decontarea cheltuielor din concediu, nu se știe încă dacă ea va fi menținută, pentru că și acest lucru este interzis de Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cunoscută și ca Legea Austerității.
Până acum, cheltuielile din concediu se decontau la Metrorex în limita unui plafon de 6.870 de lei, astfel: bilete de odihnă 75% din maximum 320 de lei/zi sau bilete de odihnă și tratament 75% din maximum 420 de lei/zi. La acestea se adaugă 45 de lei pe zi, pe care îi suporta Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou. Tot sindicatul asigura și câte un sejur de patru zile la vila sa din Bușteni, Zamora, în valoare de 1.520 de lei.
Tichetele de masă, doar pentru cei cu venituri sub 8.000 de lei
În ceea ce privește tichetele de masă, la Metrorex situația este identică cu cea de la CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă: nu le mai primesc decât salariații care în luna de referință au obținit un venit mai mic de 8.000 de lei.
Club Feroviar a dezvăluit la începutul lunii decembrie că mai mulți mecanici Metrorex cu salarii mari, dar și alți salariați care au câștigat peste 8.000 de lei au fost puși de conducerea societății de transport subteran să restituie tichetele de masă deja primite în contul lunii octombrie. Sindicaliștii de la Metrorex au organizat mai multe mitinguri în Piața Victoriei, pentru a protesta față de această măsură.