Carnagiu pe calea ferată la Iași. Trei persoane au murit lovite de tren în comuna Ciurea

Un adevărat carnagiu pe calea ferată a avut loc marți seara în județul Iași, unde un tren InterRegio a curmat viețile a trei persoane, aflate, se pare, sub influența alcoolului.

carnagiu pe calea ferată
FOTO Bună Ziua Iași

“În această seară în jurul orei 22.40 am fost sesizați prin apel unic de Urgență 112 de mecanicul unui tren ce se deplasa pe direcția București-Iași cu privire la faptul că ar fi surprins și accidentat mortal trei persoane. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt”, au declarat reprezentanții IPJ Iași

Carnagiu pe calea ferată în comuna Ciurea

Din câte se pare, cele trei persoane erau sub influența băuturilor alcoolice, informează Bună Ziua Iași. Potrivit ultimelor informații primite de la fața locului, două persoane, bărbat și femeie (Stefana B., 20 ani), au decedat pe loc. Cea de-a treia persoană, un tânăr, este inconștient și a fost transportat de urgență la UPU Sf. Spiridon.

La locul accidentului, în comuna Ciurea, au intervenit un utilaj descarcerare, o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj terapie intensiva mobilă și două echipaje de ambulanță de la SAJ Iași.