spot_img
duminică, noiembrie 27, 2022
spot_img

VIDEO Ce ar însemna o carantină totală la Țăndărei din punct de vedere feroviar

Autoritățile discută în aceste zile despre impunerea stării de carantină totală la Țăndărei, după ce un focar de coronavirus a izbucnit într-o comunitate de romi din orașul ialomițean. Teoretic, Țăndărei este nod feroviar, din moment ce aici se intersectează secțiile de circulație 701 și 702. Doar teoretic.

Adrian Bărbulescu

carantină totală la Țăndărei

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat vineri că, în contextul creșterii numărului de cazuri, se poate ajunge la un moment dat la carantinare la Țăndărei. ”Autoritățile locale vor face ce este necesar, dacă nu reușesc, vom aplica și alte măsuri. Fiecare focar mic sau mare este evaluat”, a declarat el în cadrul unei conferințe de presă.

Autoritățile locale au cerut carantină totală la Țăndărei

Precizarea ministrului Sănătății vine după ce, joi seara, Comitetul Judeţean Ialomița pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică ca oraşul Ţăndărei să intre în carantină, propunerea fiind transmisă Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, așa cum a anunţat Prefectura Ialomiţa. Potrivit sursei citate, hotărârea a fost luată din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus din ultima săptămână şi de contacţi ai persoanelor respective aflaţi în izolare.

Biroul de presă al Prefecturii Ialomiţa a mai menţionat că în judeţ au fost confirmate 37 de cazuri de infectare cu coronavirus, 208 persoane se află în carantină, iar 2.429 – în autoizolare şi sunt monitorizate la domiciliu.

Focarul a izbucnit într-o comunitate de romi întorși din Italia, Spania și Franța

Focarul de coronavirus a izbucnit în comunitatea de romi din Țăndărei, în rândul căreia, în ultimele săptămâni, au existat sute de persoane care s-au întors în țară din zone roșii precum Italia, Spania sau Franța. Cei mai mulți dintre ei n-au respectat izolarea și au transmis virusul cu repeziciune în interiorul comunității, mai ales cu prilejul unei înmormântări, relatează Recorder.ro.

La Țăndărei s-a înregistrat cea mai tânără victimă de până acum pe teritoriul țării. Un bărbat de 39 de ani, fără boli asociate, a murit pe 26 martie, decesul său din cauza coronavirusului fiind confirmat două zile mai târziu. Alte două victime de acolo au murit la domiciliu. Aveau 60, respectiv 77 de ani, dar nu călătoriseră și nici nu intraseră în contact cu niciun caz confirmat cu coronavirus, preciza Grupul pentru Comunicare Strategică.

Țăndărei, nod feroviar cu patru trenuri pe zi

Teoretic, Țăndărei este nod feroviar, din moment ce aici se intersectează secțiile 701 Țăndărei – Slobozia Veche – Urziceni – Ploiești Sud și 702 Fetești – Făurei – Buzău 129 km.

Însă, din cauza măsurilor de limitare a mobilității persoanelor prevăzute de Ordonanțele Militare, în contextul pandemiei de coronavirus, pe aici mai trec doar două perechi de trenuri de călători pe zi. Este vorba de trenuri Regio, de navetiști, care fac legătura între Constanța și Buzău, via Fetești, oprind în toate stațiile de pe traseu.

Carantină totală la Țăndărei. Orașul poate deveni noul Wuhan

Toate cele patru garnituri circulă pe linia 702. Pe secția 701 nu mai este niciun tren în circulație care să treacă prin gara Țăndărei. Circulația trenurilor de călători între Țăndărei și Slobozia veche a fost oprită cu ani în urmă. Cei 31 km dintre Fetești și Țăndărei sunt parcurși de trenurile Regio în 33 de minute. Linia este dublă și electrificată.

În condițiile în care se va ajunge la impunerea stării de carantină totală la Țăndărei, niciunul dintre aceste trenuri nu va mai opri aici. Un model care deja a fost aplicat în China, în cazul orașului Wuhan, de unde a plecat pandemia.

Rută importantă pentru transportul de marfă, dar și pentru cel de călători Moldova – Dobrogea

Chiar dacă acum nu mai circulă decât patru trenuri de călători zilnic, secția feroviară 702 este una importantă pentru traficul de mărfuri dinspre Moldova spre Dobrogea și invers. În plus, la Țăndărei funcționează și o fabrică de ulei, care se aprovizionează pe calea ferată cu materie primă.

Și pentru traficul de călători, în condiții normale, secția 702 este una importantă. Pe aici trec, în sezonul estival, trenurile de noapte de la Suceava și Iași în drumul lor spre sudul litoralului, la Mangalia. Trenul de la Suceava circulă, în mod normal, și în extrasezon, dar nu mai ajunge la Mangalia, limitându-se la stația Constanța.

Toate aceste garnituri au prevăzute opriri la Țăndărei.

Ultimele Articole