luni, martie 25, 2024
spot_img

Carantină la Zalău, Jibou, Gherla și alte opt localități. Acces interzis cu mașina, liber cu trenul

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a semnat miercuri seara ordinele de carantină la Zalău, Jibou, Gherla și alte opt localități din județele Sălaj, Cluj și Timiș. Pe cale rutieră, mașinile sunt verificate la intrarea și ieșirea din aceste localități. În schimb, CFR Călători și operatorii feroviari privați nu au restricționat în niciun fel cumpărarea de bilete de tren către aceste destinații.

Adrian Bărbulescu

carantină la Zalău

Municipiile Gherla (judeţul Cluj) şi Zalău, oraşele Jibou şi Cehu Silvaniei (judeţul Sălaj) şi opt localităţi din judeţul Timiş a intrat de joi în carantină zonală. Măsura este instituită pentru două săptămâni.

”La propunerea Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din Cluj, Timiş şi Sălaj, comandantul acţiunii, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a semnat ordinele de carantinare zonală pentru următoarele localităţi: Gherla din judeţul Cluj;  Becicherecu Mic, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Fibiş, Ghiroda, Giroc, Moşniţa Nouă, Pesac, din judeţul Timiş; Zalău, Cehu Silvaniei, Jibou din judeţul Sălaj”, a transmis miercuri seară Grupul de Comunicare Strategică.

Toate autovehiculele care intră sau ies din aceste localități supuse carantinei sunt verificate de către agenții de Poliție. Intrarea sau ieșirea din localitățile carantinate nu sunt permise decât pentru motive întemeiate, cum ar fi mersul la serviciu sau la medic, și trebuie prezentate documente doveditoare în acest sens.

Carantină la Zalău, Jibou și Gherla. CFR Călători vinde bilete online

carantină la ZalăuPe cale feroviară, lucrurile stau cu totul altfel. Nici CFR Călători, nici operatorii privați nu au restricționat în niciun fel vânzarea de bilete de tren către sau dinspre stațiile din localitățile supuse carantinei.

Astfel, sunt disponibile în continuare la vânzare bilete online pe site-ul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători. Nu este cazul Zalăului, unde, chiar dacă este vorba de o reședință de județ, nu ajung decât trenuri Regio (fostele Personale), la care nu este disponibilă vânzarea online la CFR Călători.

Însă putem cumpăra bine-mersi bilete online de la București la Gherla, de exemplu, pentru azi, la trenul IRN 1641 sau pentru mâine dimineață, la IR 12745 sau la IR 380 combinat cu IR 1831. Situația este similară și pentru stația Jibou.

Și Regio Călători vinde bilete online către localități carantinate

carantină la ZalăuÎn unele dintre localitățile din Timiș care au intrat sub incidența ordinelor de carantinare semnate de Raed Arafat, cum ar fi Giroc sau Pesac, nu opresc decât trenuri Regio, operate fie de CFR Călători, fie de Regio Călători.

Spre deosebire de operatorul feroviar de stat, operatorii privați vând bilete online și pentru trenurile Regio. Este cazul Regio Călători, care vinde în continuare bilete de tren spre Pesac, de exemplu, așa cum puteți observa din captura alăturată. Tranzacția a fost realizată de reporterul Club Feroviar în această dimineață.

În aprilie, nu s-au vândut bilete de tren spre Țăndărei

bilete de tren pentru Țăndărei carantină la Țăndărei carantină totală la ȚăndăreiLa începutul lunii aprilie, după ce ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat Ordonanța Militară 7, prin care orașul Țăndărei era pus în carantină, CFR Călători nu a mai vândut bilete de tren pentru această stație, decât în anumite condiții, foarte stricte.

”Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr.7 din data de 04.04.2020, CFR Călători nu va emite tichete de călătorie pentru orașul Țăndărei decât pentru persoanele la care face referire articolul 2 din Ordonanța Militară: Art.2 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru: b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor. Eliberarea legitimațiilor de călătorie se face în baza adeverinței de la angajator și a legitimației de serviciu”, a precizat operatorul feroviar de stat. De asemenea, a fost suspendată vânzarea de bilete online către Țăndărei, pe perioada carantinei.

Respectarea carantinei este verificată de MAI. Operatorii feroviari nu mai sunt implicați

Acum, operatorilor feroviari nu li s-a mai cerut să restricționeze vânzarea de bilete de tren către stațiile din localitățile carantinate.

La solicitarea Club Feroviar, reprezentanții CFR Călători au precizat că nu sunt alte reglementări și că situația este gestionată de Ministerul Afacerilor Interne. În atari condiții, MAI ar trebui să trimită echipaje de poliție în fiecare stație feroviară vizată, pentru a-i legitima pe cei care urcă sau coboară din trenuri.

Lucru greu de dus la îndeplinire, din moment ce dintr-un tren călătorii pot coborî pe partea opusă peronului, fără a mai fi luați la întreebări.

Ultimele Articole