VIDEO Daniel Florea insistă să dezafecteze calea ferată Răzoare-Luică. Și alți primari vor să dispară șinele

11 ianuarie 2020

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, insistă cu proiectul său prin care vrea să dezafecteze calea ferată Răzoare-Luică, pe care vrea s-o transforme în bulevard. O inițiativă similară a avut și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, dar ea a fost respinsă de CFR SA. În Sectorul 1, primarul Daniel Tudorache vrea să mute Gara de Nord. În alte capitale europene, cum ar fi Londra, Paris sau, mai aproape de noi, Viena, căile ferate urbane contribuie la decongestionarea traficului.

Adrian Bărbulescu

calea ferată Răzoare-Luică

Daniel Florea vrea să transforme 7,4 km de cale ferată dezafectată din mijlocul Bucureştiului într-un bulevard care să preia mare parte a traficului rutier pe traseul Răzoare – Giurgiului.

Primarul a anunțat, într-un interviu acordat DC News, că a elaborat un proiect de lege pentru a primi în administrare calea ferată respectivă, care ar urma să fie transformată într-o şosea care să preia traficul de la intersecţia Răzoare spre Șoseaua Giurgiului. “Am făcut un proiect de lege ca să trecem fosta cale ferată dintre Răzoare şi Luică, 7,4 km de cale ferată dezafectată, din domeniul public al statului şi administrarea CFR în domeniul public şi administrarea Primăriei Sectorului 5 sau a Primăriei Capitalei. Săptămâna viitoare o să invit toţi parlamentarii de Bucureşti ca să le arăt proiectul de lege, să le explic despre ce e vorba şi să îi rog să semneze. Fie că sunt PSD, PNL, PMP, USR, să văd şi eu ce părere au că le dau trei soluţii clare şi foarte rapid de implementat pentru fluidizarea traficului în Bucureşti. Am terminat astăzi de făcut proiectul de lege. Să vedem ce se va întâmpla”, a spus edilul.

Primarul vrea mașini în loc de trenuri pe calea ferată Răzoare-Luică

Și primarul a continuat să-și laude proiectul, ignorând faptul că el contravine tendințelor europene în domeniu, care îndeamnă statele membre la decarbonizare și susținerea transportului feroviar. ”Imaginaţi-vă ce ar însemna ca de la Răzoare, şina dezafectată (să fie transformată în şosea) şi să nu mai fie nevoie să treci prin centru ca să ajungi la ieşirea spre Giurgiu. Sunt 7,4 km, acolo e infrastructura gata, pentru că dacă ai făcut ca pe acolo să poată trece trenul, e clar că pot trece şi maşinile.  Doar se scot şinele, se toarnă asfalt şi atât”, a spus Daniel Florea.

La finele lunii noiembrie, primarul Sectorului 5 se plângea că, în pofida faptului că PSD a fost la guvernare, n-a reușit să închidă această cale ferată care traversează Bucureștiul, pe direcția vest-sud. „Încerc de trei ani să iau această cale ferată dezafectată. Când am crezut că pot să o iau s-a întâmplat acea chestie cu dosarul Belina şi de atunci nimeni din ministere, din autorităţi, nu mai vrea să semneze pentru că se gândeşte: <aoleu, dacă păţim ca la Belina şi ne trimite cineva în judecată>. E un drum dezafectat, nu pescuieşte nimeni pe el, ci vrem să-l facem şosea. Am înţeles acum că trebuie să facem un proiect de lege care să treacă prin Parlament”, spunea atunci Daniel Florea.

Și Robert Negoiță voia să dezafecteze o cale ferată

Și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, voia, în urmă cu doi ani de zile, să dezafecteze o cale ferată urbană.

La începutul lunii iulie 2018 Robert Negoiță a cerut CFR SA să dezafecteze cei 3,7 km de cale ferată de pe Șoseaua Industriilor, parte din conexiunea feroviară București-Oltenița, sub pretextul că șinele reprezintă ”un dezastru pentru cetățeni”. În loc de cale ferată, primarul voia să lărgească șoseaua, astfel încât să rezulte ”un bulevard modern”. Negoiță voia ca trenurile să nu mai aibă capătul la Titan Sud, ci la 4 km în direcția Oltenița, la halta București Sud din comuna Cățelu care în prezent este prima dintre cele 17 opriri pe care le fac trenurile ce merg spre Oltenița.

”Este un dezastru pentru cetățenii din zonă, nu vrem să o desființăm, ci vrem să o mutăm doi kilometri mai încolo, să o scoatem din oraș. Pentru cetățeni este un dezastru social, anual mor zeci de oameni. Puteți veni la fața locului pentru a vedea dezastrul”, spunea primarul.

Planurile sale au fost însă zădărnicite de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, care i-a respins solicitarea.

Daniel Tudorache vrea să transforme Gara de Nord în muzeu

Dacă Daniel Florea vrea să dezafecteze calea ferată Răzoare-Luică, iar Robert Negoiță pe cea de la Titan Sud, conexiuni feroviare secundare, primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, țintește mult mai sus.

Vara trecută, el a readus în discuţie o idee mai veche a lui Miron Mitrea, și anume mutarea Gării de Nord din Bucureşti. Într-un interviu acordat (tot) DC News, edilul a subliniat faptul că mutarea gării mai înspre nord – fără demolarea actualei clădiri, care ar putea fi transformată într-un muzeu – ar face ca întreaga suprafaţă de teren ocupată în prezent de şinele de cale ferată să fie eliberată.

“Asta mi-am dorit. E un proiect de anvergură, dar trebuie să se pună de acord toate instituţiile, Ministerul Transporturilor, toţi. Trebuie să punem umărul pentru acest proiect. Noi avem două poduri care trec peste calea ferată şi leagă Sectorul 1 de Sectorul 6. Din cele două, unul este în reparaţii în prezent (n.red. – Podul Grant) şi Bucureştiul e efectiv blocat”, a declarat primarul Daniel Tudorache.

Ideea mutării Gării de Nord a fost pusă pe tapet pentru prima oară de Miron Mitrea, pe vremea când era ministru al Transporturilor. Primarul general de atunci, Traian Băsescu, voia să construiască Pasajul Basarab, proiect respins fățiș de PSD. Dacă ar fi fost mutată gara, nu ar mai fi fost nevoie de pasaj.

Tendințe antieuropene ale primarilor din București

Inițiativele primarilor din București sunt în contradicție fățișă cu tendințele din Uniunea Europeană, care pun accent pe dezvoltarea transportului feroviar.

Viena a dezvoltat pe parcursul a mai multe decenii, începând din anii 50, o rețea de trenuri urbane (S-Bahn sau Schnell Bahn) care are o lungime de 650 de kilometri, aproximativ 10 trasee și transportă zilnic sute de mii de pasageri.

La Paris, RER (Réseau Express Régional) are cinci linii care transportă zilnic în medie 1,8 milioane pasageri, de trei ori mmai mult decât metroul bucureștean. Londra are și ea o rețea feroviară extrem de dezvoltată, care contribuie la mobilitatea urbană, și exemplele ar putea continua.