spot_img
marți, octombrie 4, 2022
spot_img

CFR SA a desemnat câștigătorul la licitația pentru calea ferată Pojorâta-Suceava, studiu de fezabilitate

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică privind elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru calea ferată Pojorâta-Suceava.

Proiectul vizează modernizarea liniei de cale ferată Pojorâta-Suceava (subsecțiunea 3 a tronsonului Apahida – Suceava), pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători cu 160 km/oră, respectiv cu 120 km/oră pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de Asocierea SC BAICONS IMPEX SRL – SC ISPCF SA, în valoare de 37,5 milioane de lei (fără TVA), a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.



Fonduri europene pentru calea ferată Pojorâta-Suceava

Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecțiunea 3 Pojorâta-Suceava, în lungime de 85 km, au drept scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului.și al schimbărilor climatice. Sursa de finanţare este asigurată din Fondul de Coeziune, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la bugetul de stat. Durata de finalizare a contractului este de 23 de luni.



Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Pojorâta și Suceava, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală și Nord-Estică a țării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătățirea competitivității economice a României și asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate pe rețeaua TEN-T.

De asemenea, contractul prevede și atingerea unor importante obiective specifice, printre care află:

►creșterea vitezei de circulație și, implicit, reducerea duratei de călătorie pe subsecțiunea analizată și pe întreaga secțiune Apahida – Suceava;

►îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerințele europene.

►creșterea numărului de călători, inclusiv a numărului de turiști, precum și a volumului de mărfuri transporte la nivel intern și international.

Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic vor respecta legile, reglementările, directivele, standardele, instrucțiile specifice și metodele în vigoare, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele TEN-T și asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României.

Ultimele Articole