spot_img
luni, ianuarie 30, 2023
spot_img

VIDEO Sorin Grindeanu vrea să transforme în șosea o cale ferată inaugurată de Răzvan Cuc

O cale ferată inaugurată de Răzvan Cuc în urmă cu cinci ani, pe vremea când era ministru al Transporturilor, ar putea fi transformată în șosea de actualul titular al portofoliului, Sorin Grindeanu. Culmea, această transformare este cerută chiar de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, care a participat la inaugurare împreună cu Răzvan Cuc. Și Grindeanu, și Moldovan, și Cuc sunt membri ai PSD.

La finele săptămânii trecute, vicepremierul Sorin Grindeanu a fost într-o vizită la Bistrița, prilej cu care și-a expus proiectul său de a transfera în administrarea autorităților locale unele active de infrastructură feroviară.

Un punct central al vizitei l-a constituit întâlnirea cu președintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, colegul său de partid și baron local cu state vechi. Și acesta din urmă, dacă tot a văzut că ”e loc” pentru preluarea unor active feroviare, a plusat. Nu s-a mai mulțumit cu clădiri ale unor gări abandonate, ci a cerut o cale ferată cu totul.

„S-a discutat (cu ministrul Sorin Grindeanu – n.red.) ca în locul căii ferate Ilva Mică-Rodna Veche să se facă variantă ocolitoare”, a declarat Radu Moldovan, citat de publicația locală Bistrițeanul. Președintele CJ a detaliat planul său: „Nu avem nicio soluție pentru șosea de centură. Domnul primar de la Sîngeorz spunea că sunt doar două soluții. Una – tuneluri. Adică să facem o centură prin tunel. Era și proiectantul acolo. Nu este spațiu, nu sunt terenuri pe unde să poți face centura. Dar proiectantul spunea că acum, cu prețurile neactualizate, costă 50 de milioane de euro un kilometru de tunel. Or, pe ruta aia sunt vreo trei kilometri de tunel. Deci lucruri care nu sunt sustenabile. A doua – pe traseul căii ferate Ilva Mică-Rodna. Să fie făcută o șosea de tranzit pentru TIR-uri sau alții care tranzitează zona. Să meargă din Ilva Mică șoseaua asta, până la Șanț, și de acolo să intre pe drumul național, înapoi, pe unde nu sunt localități. Domnul ministru a zis că da, trebuie făcută o solicitare. Trebuie făcută o analiză, iar asta poate fi o variantă. Acum avem o cale ferată care nu mai este funcțională. Sigur că peste câțiva ani se pot redeschide minele. Dar în momentul de față nu există o situație strategică și cred că e cea mai bună soluție”.

Radu Moldovan a cerut cale ferată în 2017. Acum vrea șosea

În urmă cu cinci ani, același Radu Moldovan se plimba cu un automotor Siemens Desiro (Săgeata Albastră) pe ruta Ilva Mică-Rodna Veche, împreună cu Răzvan Cuc, și se arăta încântat de redeschiderea conexiunii feroviare.

Ba chiar el a cerut redeschiderea liniei, după cum a declarat Răzvan Cuc pentru Club Feroviar: „A fost o solicitare din partea președintelui Consiliului Județean (tot Radu Moldovan – n.red.) de reluare a traficului și noi am dat curs acelei solicitări”.

Acum, Radu Moldovan ”s-a sucit” și vrea șosea în loc de cale ferată. Răzvan Cuc s-a ferit să critice această decizie, însă a ținut să sublinieze că ea nu trebuie pusă în practică decât după o analiză serioasă: „Este solicitarea dumnealui, întemeiată sau nu, dar decizia nu trebuie luată pompieristic. Aceste lucruri se decid în cadrul Companiei de Autostrăzi (CNAIR – n.red.), împreună cu Calea Ferată (CFR SA – n.red.), după ce se fac niște studii de trafic. Au trecut cinci ani. Dacă acum reiese că acolo e mai utilă o șosea, să se facă o șosea, dar trebuie parcurse toate etapele legale”.

Cale ferată inaugurată de Răzvan Cuc împreună cu o delegație ministerială

Pe 1 august 2017, când s-a repus în funcțiune linia de cale ferată abandonată de un operator feroviar privat (Via Terra), în urma înlocuirii a 900 de traverse, Răzvan Cuc era însă optimist în legătură cu viitorul transportului feroviar pe această rută.

„Am avut onoarea de a călători cu Săgeata Albastră, alături de Radu Moldovan – preşedintele CJ Bistriţa, Ştefan Ioniţă – șeful CNAIR şi mai mulţi parlamentari pentru a redeschide traficul feroviar în această zonă extraordinar de frumoasă. De asemenea, şi legătura feroviară Cluj-Napoca – Ilva Mică – Rodna Veche şi retur a fost, de astăzi, repornită. Oamenii de aici aveau nevoie de această cale ferată funcțională şi mă bucur că i-am putut ajuta. Proiectele în infrastructura de transport în Bistriţa-Năsăud nu se vor opri aici!”, scria ministrul Transporturilor de la acea vreme pe pagina sa de Facebook.

Circulația feroviară a fost oprită după ce Răzvan Cuc n-a mai fost ministru

La rândul său, și CFR Călători anunța cu mare încredere reluarea legăturii feroviare pe acest traseu cu o lungime de 22 km: „Distanţa Ilva Mică – Rodna Veche şi retur va fi parcursă în aproximativ 45 de minute de șase trenuri Regio, tip Săgeata Albastră, trei trenuri pe direcţia dus şi trei trenuri pe retur. Trenurile vor opri în Anieş, Maieru, Cormaia, Sângeorz Băi şi Semnal Ilva Mică, graficul de circulaţie fiind realizat astfel încât intervalele orare să răspundă nevoii de mobilitate a localnicilor”.

Trenurile CFR Călători nu au circulat însă decât câteva luni pe relația Ilva Mică-Rodna Veche. Pe 17 octombrie 2017, Răzvan Cuc părăsea cabinetul ministerial din Palatul CFR, iar de la 1 ianuarie 2018 circulația trenurilor pe ruta menționată a fost oprită, din cauza faptului că era nerentabilă.

Ultimele Articole