Număr redus de călători pe Magistrala 5 a metroului bucureștean, la o lună de la inaugurare

15 octombrie 2020

La o lună de la inaugurarea oficială, se înregistrează un număr redus de călători pe Magistrala 5 de metrou din cartierul Drumul Taberei.

călători pe Magistrala 5 teste pentru Magistrala 5 Magistrala 5 se deschide Inaugurarea Magistralei 5

Mai exact, au fost doar 9.600 de validări pentru ziua de marți, 13 octombrie potrivit informațiilor furnizate de Metrorex pentru Radio România Actualități. Deși linia de 7 kilometri și 10 stații a fost proiectată pentru a transporta 50.000 de călători/oră, iar cartierul Drumul Taberei are o populație de aproape 300.000 locuitori, metroul încă nu este folosit de prea mulți oameni.

Puțini călători pe Magistrala 5, din diverse cauze

O situație care poate fi explicată prin: teama de infectare cu coronavirus, reducerea activității economice, telemunca, timpul mare de succedare între trenuri (cuprins între 6 și 12 minute) și conexiunea cu rețeaua veche doar la stația Eroilor 2. Spre comparație, pe M 2 Berceni –Pipera se înregistrează peste 100.000 călători pe zi, iar pe M 1 și M 3 – 173.000 călători, în medie/zi. În schimb, deplasarea cu metroul este mai rapidă, ieftină și nepoluantă.

În total, pe cele cinci magistrale de metrou sunt aproximativ 320.000 călători/zi, la jumătate față de cei 650.000 – 700.000 de pasageri cât se înregistrau înainte de criza sanitară. Următoarea linie de metrou din București ar trebui să fie M 6, cu primele șase stații între Gara de Nord și Băneasa Shopping City (mall-ul fugarului Puiu Popoviciu), pentru care Metrorex are încă din 2010 un împrumut de 300 milioane de euro de la Guvernul Japoniei și alte 500 milioane de euro finanțare nerambursabilă de la Comisia Europeană, cu condiția finalizării lucrărilor până în decembrie 2023.