În cursul dimineții de duminică, 9 ianuarie 2022, din cauza condițiilor meteo nefavorabile au fost căderi de copaci pe calea ferată, ceea ce a cauzat întârzieri în circulația trenurilor CFR Călători.
UPDATE SNTFC CFR Călători a anunțat că începând cu ora 14:55 s-a reluat circulația trenurilor cu tracțiune electrică pe segmentul feroviar Poiana Ilvei – Ilva Mică și se circulă cu restricții de viteză pe segmentele Ilva Mică – Poiana Ilvei și Lunca Ilvei – Coșna, ceea ce generează întârzieri în circulația trenurilor de călători. În acest context, sunt posibile și alte întârzieri indirecte în circulație, iar personalul de tren din aceste garnituri oferă asistență călătorilor pentru realizarea legăturilor cu alte trenuri.
În cursul dimineții a fost întreruptă temporar alimentarea cu energie electrică sau a circulației pe segmentele feroviare Leșu Ilvei – Ilva Mică și Poarta – Slatina Timiș afectate de avertizarea meteo cod galben, ceea ce a condus la întârzieri în mersul unor trenuri care tranzitează aceste zone.
Căderi de copaci pe calea ferată. CFR Călători pune la dispoziția CFR SA locomotive diesel
În zonele unde este necesar, CFR Călători pune operativ la dispoziția CFR SA locomotive diesel pentru deblocarea circulației, a anunțat duminică dimineață operatorul feroviar de stat, prin intermediul unui comunicat de presă postat pe site-ul său oficial.
„CFR Călători ține permanent legătura cu CFR SA, managerul infrastructurii, care realizează dirijarea circulației și cu echipele din trenurile afectate oferind asistență călătorilor. Toate măsurile operative care se iau au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță. Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521”, se arată în comunicatul citat.
Transbordare auto pentru călătorii din două trenuri
La rândul ei, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat că circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă pe rețeaua feroviară din partea de sud-vest, nord și centrul țării, personalul feroviar fiind activat pentru intervenția operativă, necesară asigurării continuității traficului feroviar.
În acest moment, se intervine cu drezine pantograf și cu personal propriu pe raza Regionalei CF Iași, pe intervalul de stații Vatra Dornei – Năsăud, unde sunt în desfășurare lucrări de repunere sub tensiune a liniei de contact. „Menționăm faptul că, pentru a asigura continuitate în circulație trenurilor, care sunt trasate să tranziteze zona respectivă, se asigură tranbordare cu mijloace auto, în intervalul orar necesar intervențiilor pentru repunerea sub tensiune a linie de contact. Transbordarea auto se asigură pentru călătorii aflați în trenurile IR 1833, care circulă în relația Iași – Timișoara Nord și IR 1832 care circulă în relația Cluj Napoca – Galați. Facem precizarea că această măsură este necesară pentru a evita staționarea temporară a trenurilor, în perioada desfășurării intervențiilor, precum și pentru a reduce întârzierile în circulația feroviară, în zonele afectate de condițiile meteo nefavorabile”, a precizat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA.
În trenul 1832 sunt 100 de călători, iar în trenul 1833, 120 de călători.