Încă 23 de tramvaie cu aer condiționat în București, prinse în bugetul STB pe 2019

Încă 23 de tramvaie vor fi echipate cu instalații de aer condiționat, producerea altora în uzina proprie și introducerea sistemului de plată cu cardul a călătoriilor cu transportul în comun de suprafață sunt cuprinse în bugetul STB pe 2019, așa cum este el prezentat în proiect pe site-ul Primăriei Capitalei.

Adrian Bărbulescu

bugetul STB pe 2019 producția de tramvaie la URAC

În bugetul STB pe 2019 sunt cuprinse lucrări de investiții noi în valoare totală de 95, 92 milioane de lei, în vreme ce, cumulate, investițiile în continuare ajung la 104,27 milioane de lei – valoare rămasă de executat.

Pentru suma de 7,46 milioane de lei, STB își propune să monteze instalații de aer condiționat pe 15 tramvaie V3A PPC CA (cele formate din trei module, la care cei din mijloc este cu podea coborâtă) investiția este preconizată a fi finalizată anul viitor. Alte opt tramvaie, de această dată de tip Bucur LF (Low Floor), fabricate la Uzina de Reparații Atelierele Centrale (URAC) a STB vor fi echipate cu aer condiționat, contra sumei de 3,66 milioane de lei.

STB își propune să cheltuiască suma de 18,8 milioane de lei pentru transformarea a șase vagoane tip V3A 93, din trei module, în vehicule cu podeaua parțial coborâtă (modulul din mijloc), pentru facilitarea accesului persoanelor cu mobilitate redusă. Transformarea acestor tramvaie este preconizată a se încheia tot anul viitor.

Bugetul STB pe 2019 prevede bani pentru construcția de tramvaie la URAC

Directorul general al STB, Adrei Creci, anunța recent că societatea pe care o conduce va relua din acest an fabricarea de tramvaie la URAC.

În bugetul STB pe 2019, aflat acum în fază de proiect, este prevăzută suma de 134,1 milioane de lei pentru construcția a 18 tramvaie Bucur LF SA cu podea parțial coborâtă și dotate cu instalație de climatizare. Programul se întinde pe trei ani de zile, astfel că ultimul tramvai din această serie va ieși pe poarta URAC în 2021.

Un alt program, de această dată întins pe patru ani de zile, vizează achiziția de 40 de tramvaie noi din gama de 18 metri lungime, cu podea total coborâtă. Pentru această achiziție a fost prevăzută suma de 366 milioane de lei.

Tot la capitolul obiective de investiții noi figurează introducerea sistemului de plată direcă a călătoriei cu card bancar de tip contactless la validatoarele din vehiculele aflate în exploatarea STB. Pentru montarea acestui sistem pe 1.600 de validatoare a fost prevăzută suma de 13 milioane de lei, iar programul va fi derulat în anii 2019 și 2020.

Sistem de informare a călătorilor pe linia lui 21

Alte două proiecte ale STB vizează întocmirea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru implementarea de sisteme interactive de informare a călătorilor pentru stațiile liniei de tramvai 41, respectiv pentru cele situate pe Șoseaua Olteniței. Aici au fost prevăzute sumele de 290.240 de lei, respectiv 339.690 lei.

Pe linia tramvaiului 21 lucrurile sunt mai avansate din acest punct de vedere. Pentru sistemul interactiv de informare a călătorilor de pe această linie în bugetul STB pe 2019 a fost cuprinsă suma de 3,9 milioane de lei. Lucrările urmează să fie gata în 2020.

Alte linii de tramvai, delimitate cu garduri sau stâlpișori flexibili

După succesul pe care l-a avut această operațiune pe linia tramvaielor 1, 10 și 21, STB vrea să extindă separarea unor linii de tramvai de traficul general, fie cu garduri metalice, fie cu stâlpișori flexibili.

Garduri de protecție vor fi montate pe porțiunea de 0,4 km de pe Bulevardul Camil Ressu cuprinsă între intersecțiile cu Șoseaua Mihai Bravu și cu Strada Dristorului, pe unde circulă tramvaiele liniilor 19, 23, 27. Pentru acest proiect, care va fi finalizat în 2020, STB a prevăzut suma de aprfoape 200.000 de lei.

Tot garduri vor fi montate și pe Șoseaua Chitilei, pe linia lui 45, între Bulevardul Laminorului și Bulevardul Bucureștii Noi. Montarea de garduri pe această porțiune de 4 km va costa aproape două milioane de lei.

Stâlpișori flexibili vor fi montați pe Șoseaua Giurgiului, între Gara Progresu și Eroii Revoluției. Operațiunea pentru acești 7,6 km cale simplă va costa 452.000 lei și va fi gata tot la anul. Aceeași soluție va fi implementată și pe tronsonul de 2,4 km din Șoseaua Iancului cuprins între șoselele Mihai Bravu și Pantelimon, pentru 142.800 lei. În fine, de același ”tratament” va avea parte și linia tramvaiului 47 de pe Calea 13 Septembrie, între Șoseaua Progresului și Strada Sebastian. Lucrarea, care costă 41.650 de lei, va fi gata în acest an.

Lucrări în Pipera, prevăzute în bugetul STB pe 2019

Odată cu lucrările de supralărgire a Străzii Fabrica de Glucoză, se impun intervenții ale STB la liniile de tramvai din zonă.

Pentru refacerea căii de rulare a tramvaielor liniilor 16 și 36 de la intersecția Străzii Fabrica de Glucoză cu Șoseaua Petricani, în bugetul STB pe 2019 a fost prevăzută suma de 235.680 de lei, iar lucrarea va fi gata în acest an. O sumă ceva mai mică, de aproape 200.000 de lei, va merge pentru relocarea rețelei de contact în intersecțiile afectate de supralărgirea Străzii Fabrica de Glucoză.