spot_img
marți, noiembrie 30, 2021
spot_img

Bugetul pe 2020 a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis. Mai mulți bani la Transporturi

Bugetul pe 2020 a fost promulgat luni de președintele Klaus Iohannis. Legea bugetului de stat pe 2020 prevede alocări aproape 4% mai mari la Transporturi, iar subvenția pentru calea ferată rămâne la același nivel din 2019.

Adrian Bărbulescu

Bugetul pe 2020 a fost promulgat Lucian Bode a depus jurământul Statutul personalului feroviar

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea bugetului de stat pe 2020 şi legea bugetului asigurărilor sociale.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 6 ianuarie a.c., următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2020 (PL-x 667/2019); Decret pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 (PL-x 668/2019)”, a anunţat Administraţia Prezidenţială, printr-un comnicat de presă dat publicității luni. Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru cele două legi, iar PSD a sesizat Curtea Constituţională în legătura cu existenţa unui conflict Guvern – Parlament cu privire la modul în care au fost promovate.

Bugetul pe 2020 a fost promulgat. Investiții mai mari ca în 2019

Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 167.738,0 milioane de lei, iar la cheltuieli în sumă de 260.540,2 milioane de lei credite de angajament și în sumă de 215.259,0 milioane de lei credite bugetare, cu un deficit de 47.521,0 milioane de lei.

Investițiile pentru anul 2020 sunt estimate la 4,5% din PIB, mai mari cu 6,3 miliarde de lei față de 2019. Ținta de deficit bugetar cash pe anul în curs este estimată la 3,59% din PIB. Ministerul Transporturilor primește o alocare bugetară de 11,9 miliarde de lei, în creștere cu 3,86% față de valoarea înregistrată anul trecut.

Pentru transportul pe calea ferată este prevăzută suma de 5,22 miliarde de lei (credite bugetare), în creștere cu 4,37% față de 2019. Pentru transportul cu metroul bucureștean, proiectul de buget prevede aproape 1,24 miliarde de lei, cu 33,74% în plus față de anul care se încheie.

Subvenții neschimbate la calea ferată

Subvențiile pentru susținerea transportului feroviar public de călători vor fi de 1,436 miliarde de lei, valoare neschimbată față de anul 2019. De cealaltă parte, subvențiile pentru transportul de călători cu metroul bucureștean scad cu 8,85% comparativ cu anul în curs, până la 417 milioane de lei.

În proiectul de buget de stat pe 2020 se precizează că, în bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pe anul 2020, suma prevăzută la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice”, alineatul 51.01.55 „Întreținerea infrastructurii feroviare publice” se utilizează cu prioritate pentru plata obligațiilor către bugetul general consolidat și asigurarea cheltuielilor stabilite de lege, aferente activității de întreținere și funcționare a infrastructurii feroviare publice prestate de administratorul infrastructurii feroviare, precum și a cheltuielilor stabilite prin contracte de prestări servicii, inclusiv cu sucursalele/filialele acestuia.

Legea bugetului pe 2019, aprobată abia în februarie 2019

Legea bugetului de stat pe 2019 a fost aprobată de Guvern abia pe 8 februarie 2019. Chiar dacă legea a fost retrimisă la Parlament, pentru reexaminare, de președintele Klaus Iohannis, Legislativul a trimis-o înapoi neschimbată la Palatul Cotroceni, în luna martie.

Din cauza faptului că Legea bugetului de stat a fost aprobată atât de târziu, nu au putut fi întocmite nici bugetele de venituri și cheltuieli ale companiilor feroviare, care au funcționat pe baza regulii 1/12 din alocarea din 2018. Cum nu au fost BVC, nu s-au putut nici planifica investiții la adevăratul potențial, iar la succesivele rectificări bugetare s-au tăiat bani de la reparații de la calea ferată.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole