Bugetul CFR Marfă pe 2021 prevede profit și concedierea a 1.400 de angajați

16 aprilie 2021

Ceea ce a anunțat recent Club Feroviar a devenit oficial. Bugetul CFR Marfă pe 2021, al cărui proiect a fost pus vineri în dezbatere de Ministerul Transporturilor, prevede concedierea a 1.400 de salariați. Pentru prima oară după mulți ani, societatea își propune să încheie anul cu profit.

Adrian Bărbulescu

Bugetul CFR Marfă pe 2021 director general al CFR Marfă majorări de salarii la CFR Marfă angajări la CFR Marfă delapidare la CFR Marfă măști de protecție pentru angajații CFR Marfă Firmele afectate de criza coronavirus amnistia fiscală restructurare la CFR Marfă Bugetul CFR Marfă pe 2019

Pe site-ul MTI a fost postat vineri, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” – SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul în curs al transportatorului național de marfă a fost aprobat pe 9 aprilie de reprezentanții  Adunării Generale a Acționarilor.

Societatea își propune creșterea veniturilor totale cu 75,58% față de cele realizate la 31 decembrie 2020, până la suma de peste un miliard de lei (1.004.048 mii lei, mai exact). Pe de altă parte, nivelul total al cheltuielilor  în anul 2021 a fost estimat în scădere cu 11,52%  față de anul precedent și în funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfăşurării în condiţii de siguranță în exploatare, în condiții normale a activităţii și în condiții de eficiență a activității. Astfel, veniturile totale ar urma să fie în sumă de 971.008 mii lei.

CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină, organizează ediţia a IV-a a Târgului de Carieră Feroviară în România în datele de 20-21 aprilie, online.

Angajatori
Colaboratori Parteneri Media
facultatea de transporturi UPB logo CFDP
MAI MULTE DETALII

Bugetul CFR Marfă pe 2021: profit de 6,7 milioane de euro

Trăgând linie, pentru anul în curs CFR Marfă  a programat un rezultat brut pozitiv, în valoare de 33.040 mii lei (aproximativ 6,7 milioane de euro), ca urmare a majorării veniturilor din vânzarea activelor corporale cu 335.546 mii lei, a reducerii cheltuielilor cu amortizarea, de la 275.436 mii lei (anul 2020) la 248.737 mii lei (anul 2021) cu 9,69% și reducerea cheltuielilor de natură salarială de la 283.241 mii lei (anul 2020) la 242.259 mii lei (anul 2021) cu 14,47%, urmare a reducerii numărului de salariați cu 1.400.

Astfel, la finele anului în curs, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă ar urma să aibă 3.414 salariați. Câștigul mediu lunar brut pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, calculat conform legii anuale a bugetului de stat, în anul 2021 scade de la 4.865,74 lei (anul trecut) la 4.861,02 lei (cu 0,10%).

Club Feroviar a dezvăluit recent că CFR Marfă ar urma să disponibilizeze 1.400-1.500 de angajați, anume o treime din numărul total al acestora. Anul trecut alți 1.300 de angajați  au părăsit operatorul național de marfă.

Societatea vrea să returneze ajutorul de stat prin vânzarea de active

Societatea a înregistrat plăți restante în valoare de 3.947.373 mii lei la finele anului trecut, iar pentru anul 2021 se estimează reducerea acestora cu suma de 2.497.361 mii lei (cu 63,27%).

În anul 2021, în cadrul procedurii de concordat preventiv, a fost estimată recuperarea datoriei restante, care reprezintă ajutor de stat, urmând ca până la închiderea acestei proceduri, în luna martie 2022, să fie recuperat întreg ajutorul de stat. Pentru ca acest lucru să se realizeze, este însă nevoie de îndeplinirea mai multor condiții: aprobarea mecanismului de plată alternativă prin darea în plată, în vederea stingerii ajutorului de stat de către Comisia Europeană; emiterea Ordonanței de Urgență privind modalitatea alternativă de stingere a datoriei prin darea în plată a unor bunuri mobile și imobile; vânzarea de către executorul judecătoresc a tuturor vagoanelor care fac obiectul dosarului de executare nr.194/2018.

În traducere liberă, conducerea CFR Marfă își propune să returneze ajutorul de stat și chiar să realizeze profit vânzând vagoane și, nu în ultimul rând, reducând numărul de salariați (concedieri).