Bugetul CFR Călători pe 2021, așa cum fusese el întocmit de directorul general Dan Costescu, a fost respins de Ministerul Transporturilor, prin votul membrilor Consiliului de Administrație al societății. Membrii CA au mai respins și înființarea a două noi posturi de conducere în cadrul operatorului feroviar de stat. Costescu a fost și ironizat în ședința CA.
Adrian Bărbulescu
Bugetul trebuie refăcut cu respectarea legii și însoțit de adoptarea unui plan de măsuri pentru eficientizarea societății. Acesta a fost mesajul pe care i l-au transmis membrii Consiliului de Administrație (de fapt, venit de la ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă) directorului general al CFR Călători, Dan Marian Costescu.
Dan Costescu voia șef la proiectele internaționale, care lipsesc cu desăvârșire
Acesta nu numai că nu prezentase un plan de măsuri pentru reducerea pierderilor, ci, dimpotrivă, propusese înființarea a două noi posturi de conducere în aparatul central al societății de stat. Evident, în aceste condiții, cele două propuneri au fost respinse categoric de cei șapte mebri ai CA.
Primul post de conducere pe care Costescu voia să-l înființeze era acela de șef Serviciu proiecte internaționale. Asta chiar dacă proiectele internaționale lipsesc cu desăvârșire la nivelul operatorului feroviar de stat de transport de călători. ”Vom avea proiecte” – a fost argumentul cu care directorul general a încercat să justifice necesitatea creării acestui post de conducere. Argument șubred, care nu a rezistat în fața membrilor CA.
Membru al CA: Mai întâi faceți curățenie în trenuri și apoi angajați director de Comunicare
Apoi, Dan Costescu a propus înființarea unui post de director de Comunicare, inițiativă care și ea a căzut la vot.
Ba, mai mult, directorul general a devenit și ținta unei ironii din partea unui membru al CA: ”Mai întâi ar fi bine să înființați un post de director de curățenie în tren și după aia de Comunicare…”.
Pierderi uriașe în bugetul CFR Călători propus de Dan Costescu
Club Feroviar a prezentat luni, în exclusivitate, propunerea de buget de venituri și cheltuieli al CFR Călători pe anul în curs. Bugetul CFR Călători nu prevedea nicidecum reducerea substanțială a pierderilor, care erau prognozate la un nivel aproape egal cu cele consemnate la finele anului trecut.
Concret, în proiectul de buget se prevedea o pierdere de 583 milioane de lei, față de 584,101 milioane de lei, cât indica execuția preliminată a bugetului pe 2020. Mai mult, în nota de fundamentare se lăsa ușa deschisă escaladării acestor pierderi până la finele anului: ”În funcție de valoarea efectivă a compensației pentru serviciul public de călători aprobată de ordonatorul principal de credite, rezultatul financiar urmează a se modifică în consecință”.
Practic, se pregătea terenul pentru reeditarea ”strategiei manageriale” de anul trecut, când, prin Hotărârea de Guvern nr 213 din 18 martie 2020, pierderea estimată era de 349,751 milioane de lei. Iar apoi a explodat, ajungându-se la finele anului la peste 584 milioane de lei, așa cum am arătat mai sus. Și ea va fi chiar mult mai mare, având în vedere că în valoarea ei nu a fost inclusă suma de aproximativ 200 milioane de lei, cât reprezintă penalitățile către CFR SA pentru întârzierile la plata tarifului de utilizare a infrastructurii (TUI).
Făcând un calcul simplu, în numai doi ani de zile, ”gaura” de la CFR Călători ar urma să se ridice la 1,36 miliarde de lei, echivalentul peste 275 milioane de euro.
Prea mulți membri în Consiliul de Administrație. Florin Cîțu a cerut tăieri
O altă problemă care va trebui rezolvată cât de curând posibil la CFR Călători este cea a numărului de membri ai Consiliului de Administrație.
În momentul de față, potrivit informațiilor de pe site-ul societății, CA are nu mai puțin de șapte membri: Robert Răzvan Dobre, Cătălin Marian Costache, Radu-Valentin Balcu, Florin-Cătălin Condrache, Marius Perșinaru, Nicolae Cristian Popovici și Cristina Militaru. Primii cinci figurează ca neavând afiliere politică.
Or, premierul Florin Cîțu a declarat în repetate rânduri că își dorește ca la companiile de stat consiliile de administrație să aibă cel mult cinci membri și că vor fi analizate și indemnizațiile pe care le primesc aceștia.
Deja, la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, Consiliul de Administrație numără cinci membri, la fel și la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Urmează deci o redimensionare și la nivelul CA al CFR Călători.