miercuri, noiembrie 29, 2023
spot_img

Bugetele CFR Călători și CFR SA și tichetele de masă ale ceferiștilor, pe ordinea de zi a Guvernului

Bugetele CFR Călători și CFR SA pe 2023 și tichetele de masă ale ceferiștilor se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, zi în care angajații feroviari ies în stradă pentru a cere, printre altele, tocmai adoptarea acestor acte normative.

Potrivit informațiilor transmise de Palatul Victoria, în ședința Executivului va fi luat în discuție un Memorandum cu tema: Exceptarea Companiei Naţionale de Căi Ferate “C.F.R.” S.A., a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători ,,C.F.R. Călători” S.A., a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă .,C.F.R. Marfă” S.A. şi a Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti ,,Metrorex” S.A. de la prevederile art. XL şi XLI ale Legii nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Club Feroviar a dezvăluit că aplicarea Legii 692/2023 (a austerității) la CFR Călători, CFR Marfă, CFR SA și Metrorex ar fi însemnat că angajații acestor societăți nu ar mai fi putut primi tichete de masă pe lunile noiembrie și decembrie. După ce s-a iscat un imens scandal pe această temă, ministrul Sorin Grindeanu a promis că va înainta un Memorandum de exceptare a societăților feroviare de stat de la prevederile respectivei legi.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Bugetele CFR Călători și CFR SA aprobate în noiembrie pentru anul în curs. Scad pierderile

Alte două puncte importante de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi privesc adoptarea bugetelor CFR Călători și CFR SA pe 2023, când mai e doar o lună și jumătate până la finele anului.

Ultima variantă a bugetului de venituri și cheltuieli al CFR Călători v-a fost prezentată de Club Feroviar aseară, așa că nu vom zăbovi asupra ei.

Cât privește bugetul CNCF CFR SA pus pe agenda Executivului, el diferă față de ultima variantă disponibilă, pe care v-am prezentat-o în luna octombrie. Și în acest caz se reduc pierderile, de la 859,6 milioane de lei la ”doar” 692,6 milioane de lei. Reducerea nu a apărut pentru că s-a fi făcut vreo economie, ci deoarece au crescut veniturile companiei, de la 5,3 miliarde de lei în varianta din octombrie la 5,5 miliarde de lei în versiunea de acum. Ce-i drept, și cheltuielile au crescut, însă mult mai puțin, de la 6,18 miliarde de lei la 6,2 miliarde de lei.

Ultimele Articole