spot_img
joi, decembrie 8, 2022
spot_img

BREAKING. CRRC – Astra Vagoane și CAF atacă la Curtea de Apel decizia de excludere a lor din licitația de metrouri

Atât spaniolii de la CAF, cât și asocierea româno-chineză Astra Vagoane – CRRC au atacat luni la Curtea de Apel București decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor care menține hotărârea Comisiei de licitație a Metrorex, de excludere a lor din licitație.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Cauza excluderii a fost depășirea greutăților admise pe osie, însă cu valori infime, după cum a  explicat anterior Club Feroviar. În cazul CAF, elementul ce a dus la excluderea acestora ar fi fost greutatea agregatelor de aer condiționat montate pe trenuri, în timp ce chinezii au fost victima unor calcule de rotunjire a greutăților persoanelor îmbarcate în trenuri, calcule efectuate de către Metrorex.

Înainte de acțiunea la Curtea de Apel București, cei doi participanți s-au adresat și Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor însă decizia nu le-a fost favorabilă.

Spaniolii, subiect al unui scandal de corupție în urmă cu mai mulți ani la o licitație similară a Metrorex, au acuzat dur compania că vrea să favorizeze un anumit competitor, în timp ce chinezii au susținut faptul că au avut cea mai ieftină ofertă din competiție.

Ultimele Articole