miercuri, septembrie 4, 2024
spot_img

BREAKING. Ciocnire gravă între două trenuri la Fetești. Circulația pe M800 este blocată

O ciocnire gravă a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în zona stației Fetești.

UPDATE Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a anunțat joi dimineață că magistrala București – Constanța este blocată în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza tamponării a două trenuri private de marfă.

Un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în stația CF Fetești, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depășit semnalul de OPRIRE de la intrarea în stație, și a intrat în trenul garat. În urma tamponării, patru vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat.

Din cauza acestui eveniment, traficul feroviar pe raza stației Fetești, atât spre Bărăganu, cât și spre Movila este blocată.

Pentru asigurarea legăturii cu stațiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucurestiul vor circula pe ruta deviată prin Fetești – Movila – Tăndărei, cu tracțiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploiești – Buzău – Făurei – Fetești.

Potrivit unei postări de pe pagina de socializare Feroviarul Român, în ciocnire au fost implicate două trenuri de marfă. La ora 23:20 trenul 60514 aparținând Tim Rail Cargo remorcat cu EA 194 (închiriată de la CFR Calători) a tamponat violent trenul 50790 aparținând Express Forwarding remorcat cu DA 1655 (DB CARGO) în stația Fetesti. Unul din cele două trenuri ar fi depășit semnalul de intrare pe oprire și a intrat peste trenul care era staționat.
Momentan circulația este oprită.
În urmă cu o săptămână, două trenuri de marfă au deraiat la Fetești. În a doua deraiere, cinci vagoane din cele 40 ale garniturii au sărit de pe șine.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

IN THE SPOTLIGHT

Aproape 10.000 de ceferiști „păcăliți” de Guvern în noua lege a pensiilor

Aproape 10.000 de ceferiști care ar fi putut ieși la pensie mai devreme cu cinci ani pe baza legii 195 pierd acest drept odată...

Ultimele Articole