BREAKING. CFR Marfă i s-a aprobat concordatul preventiv

4 februarie 2020

Instanța de judecată a aprobat marți dimineața cererea CFR Marfă de a intra în concordat preventiv și a respins cererile de intervenție formulate de către firmele omului de afaceri Ștefan Movilă.

CFR Marfa continua investitiile in material rulant

Grup Transport Feroviar SA şi International Rail Transport şi Construcţii Căi Ferate SRL, firmele deținute de Ștefan Movilă ce au formulat cereri de intervenție au la dispoziție șapte zile pentru a face apel, potrivit deciziei publicate pe situl Tribunalului București. Redăm decizia Tribunalului București.

„Solutia pe scurt: Încuviinţează în principiu cererile de intervenţie voluntară principală formulate de Grup Transport Feroviar SA şi International Rail Transport şi Construcţii Căi Ferate SRL. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de intervenienţii Grup Transport Feroviar SA şi International Rail Transport şi Construcţii Căi Ferate SRL Admite cererea debitorului Societatea Naţională de transport Feroviar CFR MARFĂ SA. În temeiul art.23 alin.1 din Legea nr.85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura de concordat preventiv a debitorului Societatea Naţională de transport Feroviar CFR MARFĂ SA. În temeiul art.23 alin. 2 din lege desemnează administrator concordatar provizoriu pe CITR FILIALA ILFOV SPRL. Respinge cererile de intervenţie voluntară principală formulate de Grup Transport Feroviar SA şi International Rail Transport şi Construcţii Căi Ferate SRL, ca neîntemeiate. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.02.2020.” (D.C.)

Citește opiniile avocatului Remus Borza privitoare la concordatul preventiv cerut de CFR Marfă.