UPDATE Trei bombe de aviație lângă calea ferată în județul Bistrița-Năsăud. Ele vor fi detonate de geniști

14 august 2019

Cu prilejul reparațiilor capitale la un pod din județul Bistrița-Năsăud, miercuri au fost găsite trei bombe de aviaţie lângă calea ferată, fiecare având aproximativ 50 de kilograme.

bombe de aviaţie lângă calea ferată

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii Bistriţa-Năsăud, la piciorul unui pod de cale ferată, peste râul Someşul Mare, au fost descoperite, miercuri, trei bombe de aviaţie, de aproximativ 50 de kilograme fiecare.

În momentul de faţă, echipa pirotehnică a ISU Bistriţa Năsăud lucrează pentru cercetarea zonei în vederea identificarii altor posibile elemente de muniţie. “Din momentul identificării elementelor de muniţie, toate lucrările la podul CFR au fost oprite, fiind solicitat sprijin de specialitate prin numărul unic de urgenţă 112. Pentru siguranţa participanţilor la traficul feroviar, în momentul în care bombele de aviaţie vor fi ridicate de către specialiştii pirotehnisti, circulaţia feroviară va fi oprită”, au precizat reprezentanţii ISU.

Trei bombe de aviație lângă calea ferată. Zona a fost izolată

Echipaje de jandarmi şi poliţie vor asigura măsurile specifice de izolare a zonei. Cele trei bombe de aviaţie vor fi distruse in apropierea locului unde au fost găsite. De asemenea, populaţia din Brăniştea a fost informată de către autorităţile publice locale despre faptul că distrugerea elementelor va avea loc pe raza localităţii.

Anterior, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunțase că în cursul dimineții de miercuri, în timpul lucrărilor de reparație capitală efectuate la podul CF situat la km 20, între stațiile Beclean pe Someș și Coldău au fost descoperite două proiectile lângă calea ferată.

 

Traficul este oprit

”Precizăm că în intervalul 13:00 – 15:00, când va avea loc ridicarea și detonarea proiectilelor, circulația feroviară între stațiile Beclean pe Someș și Coldău va fi oprită temporar, iar trenurile aflate în circulație vor staționa în gările adiacente. Regretăm disconfortul creat și vă asigurăm că atât CFR SA, cât și autoritățile abilitate, acționează, astfel încât traficul feroviar să fie redeschis în condiții de siguranță”, se arăta în comunicatul dat publicității de CFR SA.