marți, octombrie 3, 2023
spot_imgspot_img

Bombardier își face filială în Bulgaria, interesată de această piață

Furnizorul canadian de soluții de mobilitate Bombardier Transportation a declarat că a înființat o filială deținută în proporție de 100% în Bulgaria pentru a ajuta compania să își extindă prezența pe piața locală.

„Cu modernizarea substanțială a căilor ferate în curs de desfășurare în Bulgaria, acest nou birou marchează o etapă semnificativă în angajamentul Bombardier față de această piață în creștere”, a afirmat, într-o declarație zilele acestea, Richard Hunter, președinte al soluțiilor de echipamente de control feroviar la Bombardier Transportation, potrivit seenews.com.

„Avem deja o relație de lucru puternică cu Căile Ferate Bulgare prin proiectele noastre de semnalizare în curs și, cu portofoliul nostru larg de produse și servicii, așteptăm cu nerăbdare să contribuim în continuare la dezvoltarea transportului feroviar și la capacitățile de sprijin în Bulgaria”, a adăugat Hunter.

Bombardier a intrat pe piața bulgară în 2017, când și-a instalat soluția de semnalizare principală INTERFLO 200 pe liniile de cale ferată Skutare-Orizovo și Sofia-Elin Pelin. În 2019, Bombardier a câștigat un alt contract major pentru proiectarea și instalarea unui sistem de semnalizare și telecomunicații de nivel 1 INTERFLO 250 ERTMS de-a lungul a 300 km de linia de cale ferată Plovdiv-Burgas, a spus compania.

Bulgaria a investit puternic în infrastructura feroviară în ultimii ani, cu sprijinul fondurilor UE în cadrul programului operațional Transport și Infrastructură de transport, precum și a facilității „Conectarea Europei”.

Operațiunea este interesantă în condițiile în care Alstom preia prin absorbție compania canadiană. La finele lunii iulie, Comisia Europeană a aprobat condiţionat planul de fuziune a grupului Alstom cu divizia feroviară a companiei canadiene Bombardier (Bombardier Transportation). Potrivit autorităţilor europene, planul iniţial de fuziune al celor două grupuri nu era conform principiilor de concurenţă, întrucât noua entitate ar fi dominat piaţa trenurilor de mare viteză din Europa, mai ales din Franţa şi Germania. Însă, ambele companii au acceptat să facă anumite concesii, printre care să renunţe la active cheie, ca să convingă Bruxelles-ul să le accepte fuziunea.

Tranzacţia trebuie să obţină şi aprobări ale autorităţilor de reglementare din alte jurisdicţii. Finalizarea achiziţiei este aşteptată în prima jumătate a anului 2021. (D.C.)

 

Ultimele Articole