spot_img
marți, decembrie 7, 2021
spot_img

Boc, Ponta, Cioloș și Dăncilă au ”uitat” de mai multe linii ferate din Portul Constanța. Orban vrea să rezolve problema

Timp de 11 ani de zile, Guvernul, indiferent cine s-a aflat în fruntea lui, a ”uitat” de mai multe linii ferate din Portul Constanța, incluse într-un program de modernizare cu fonduri europene nerambursabile. Cu toate că ele au fost preluate de CNAPM de la CFR SA în perioada 2009-2010, nici până acum nu s-a rezolvat birocratic problema cedării concesiunii. Acum, Guvernul condus de Ludovic Orban încearcă să rezolve problema.

Adrian Bărbulescu

linii ferate din Portul Constanța Traficul de mărfuri în Portul Constanța staţia CF Constanţa Port cereale în Portul ConstanțaPentru a putea realiza investiția „Dezvoltarea capacităţii feroviare în sectorul fluvio – maritim al Portului Constanţa”, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a preluat de la CFR SA, în anii 2009-2010 mai multe linii de cale ferată și terenul aferent acestora.

S-a semnat procesul verbal, nu și contractul de concesiune

Investiția a fost realizată cu finanțare nerambursabil asigurată prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013.

Pentru trecerea bunurilor respective (teren aferent liniei CF colectoare Agigea Nord – Comvex și linii ferate de circulație și aparate de cale interoperabile) aflate în administrarea Ministerul Transporturilor, din concesiunea CFR SA în concesiunea CN APM SA Constanţa au fost încheiate mai multe documente. Astfel, s-au semnat acte adiționale la Contractul de concesiune dintre CNAPM SA Constanţa şi Ministerul Transporturilor, dar și un proces verbal de predare-primire (nr. 21825/1/7193/12.10.2010) a liniilor ferate cu instalaţii şi terenul aferent, necesar realizării proiectului.

”La momentul semnării procesului verbal de predare-primire nu au fost făcute demersuri în vederea inițieriii unei Hotărâri de Guvern pentru darea în concesiune, în condițiile legii, a acestor bunuri”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de act normativ aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri seara, care își propune să rezolve problema.

Opt prim miniștri au lăsat nerezolvată problema acestor linii ferate din Portul Constanța

De când problema a rămas nerezolvată, pe la conducerea Guvernului s-au perindat, în ordine: Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta, Dacian Cioloș, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă și Ludovic Orban.

În martie 2017, aceste bunuri au fost reevaluate printr-un raport realizat de firma FINEVEX SRL, după cum se arată în expunerea de motive a proiectlui de act normativ. Astfel, terenul aferent liniei colectoare Agigea Nord – Comvex a fost preluat cu valoarea de un leu. Valoarea reevaluată a terenului este de 345.105 lei.

Liniile ferate de circulație și aparatele de cale interoperabile preluate cu valoarea de 6.790.067 de lei de la CNCF CFR SA au primit o valoare adăugată, în urma lucrărilor de modernizare, de 4.832.975,19 lei. Valoarea reevaluată este de 12.206.530 de lei.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Sectorial în Transporturi

Investiția ”Dezvoltarea capacității feroviare în zona fluvio-maritimă a Portului Constanța” a fost recepționată de către CN APM SA Constanța la finalizarea lucrărilor, în 2016. S-au executat liniile de cale ferată care servesc actualii operatori, pe baza previziunilor de trafic până în anul 2020.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Sectorial în Transporturi (POS-T 2007-2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene și de la bugetul statului. Finanțarea s-a realizat din fonduri structurale (85%) și de la bugetul de stat (15%).

Au fost făcute investiții semnificative în sistemul feroviar din Portul Constanța

Au fost făcute lucrări de sistematizare a stațiilor existente, fiind dublate și electrificate, lucrări de dublare a liniei existente Comvex pe intervalul de circulație, realizarea unei noi stații, podețe, drumuri, lucrări de telecomunicații, lucrări de semnalizare, de electrificare, de energoalimentare, instalații electrice de iluminat exterior, o nouă clădire de exploatare care concentrează numeroase utilaje și instalații.

Liniile ferate nu pot fi ”împărțite”

„O eventuală împărțire a acestui ansamblu între CFR și C.N.A.P.M. S.A. Constanța, două entități juridice distincte, nu este recomandată, deoarece ar îngreuna exploatarea în condiții optime a liniilor CF, atât sub aspectul costurilor de funcționare, a mentenanței, cât și a timpilor de operare. Justificarea concesiunii pentru viitor, respectiv după realizarea investiției, se impune și din perspectiva continuității exploatării, respectiv a efectuării în mod unitar, eficient și funcțional a tuturor operațiunilor de modernizare și reparații a liniilor cf, pe parcursul întregii concesiuni”, se mai arată în nota de fundamentare.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole