sâmbătă, mai 17, 2025

Blat politic PSD-PNL pe tema liniei CFR Cotroceni – Progresul

Cot la cot Putere și Opoziție, săptămâna trecută, 200 de parlamentari ai Camerei Deputaților (din totalul de 300 de parlamentari) au votat pentru trecerea căii ferate Controceni – Progresul, de la CFR la Consiliul Local al Sectorului 5, fapt care semnifică sfârșitul acestei linii feroviare, dar și a oricărei posibilități de dezvoltare a unei linii urbane feroviare pe direcția nord-vest-centru. O mare parte din vină o are și Ministerul Transporturilor, CFR SA, CFR Călători care ani de zile nu au făcut nimic pentru dezvoltarea proiectului.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Lobby al primarului Sectorului 5 pe lângă deputatul PSD

Camera Deputaților a decis prin vot al majorității, săptămâna trecută, trecerea căii ferate Cotroceni – Progresul la Consiliul local al Sectorului 5 unde cel mai probabil va fi dezafectată. 

Proiectul a fost inițiat în primăvara acestui an de către opt deputați PSD, anume Căruceru Aida-Cristina, Florea Oana-Consuela, Manole Petre-Florin, Mihălcescu Carmen-Ileana, Nicolicea Eugen, Steriu Valeriu-Andrei, Tudor Beatrice, Vîrză Mihăiţă. Culoare politică este însă lipsită de importanță, căci cum vom arăta, PNL a votat la grămadă cu PSD (PSD are cel mult 139 de voturi în Camera Deputaților), USR fiind singurul partid care s-a opus. Proiectul a fost votat de 193 de deputați, 35 voturi contra, 77 abțineri, 2 persoane nu au votat.

Proiectul pare a fi consecința activităților de lobby făcute de primarul Sectorului 5, Daniel Florea. Oana Consuela, deputat PSD fără legături de rudenie cu primarul, s-a numărat printre inițiatori și este o susținătoare:

„Colegul și prietenul meu, domnul Daniel Florea, primarul Sectorului 5, mi-a cerut sprijinul pentru un proiect de dezvoltare a zonei Ferentari. Mi-a vorbit despre un bulevard nou, drumuri de acces, locuințe sociale, parcuri creative și o mulțime de spații verzi. Am acceptat cu plăcere, bucuroasă să pot contribui la astfel de inițiative care aduc o viață mai bună românilor. Așa că azi am depus la Camera Deputaților un proiect de lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, în domeniul public al statului, respectiv al Consiliului Local Sector 5, și în administrarea Consiliului Local Sector 5”, a spus aceasta în februarie, pe contul său de socializare.

Deputatul pare a face chiar un bine CFR, căci degrevează compania de calea în cauză: ”În condițiile în care tronsonul de cale ferată dintre Gara Progresu și Gara București Vest nu mai este funcțional, acest transfer ar degreva CFR Infrastructură de o povară administrativă și ar duce la dezvoltarea zonei adiacente, aducând plus valoare cetățenilor ce locuiesc în Cartierul Ferentari și întregului București”, mai scrie ea.

Numărul mare de voturi în sprijinul proiectului pare a sugera o alianță PSD-PNL în direcția închiderii liniei. Un punct de vedere al Guvernului, absolut neecsar, a lipsit, iar Comisia de Transporturi a Camerei Deputaților, condusă de liberalul Găvrilă Ghilea și-a dat aviz pozitiv. Liberalii nu au luat cuvântul în cursul dezbaterilor, potrivit stenogramei ședinței. 

Lobby făcut de deputatul Oana Florea

Unul dintre deputații care au luat cuvântul a fost Oana Florea, „coleg și prieten” al primarului, după cum se prezenta ea. Discursul  în fața deputaților a fost un mesaj în care Florea a ambalat meșteșugit imaginea unui Ferentari distrus, a unui stat dezinteresat și indiferent. 

Nenumăratele adrese făcute, şi la Ministerul Transporturilor, şi la Guvern, s-au finalizat cu o adresă, prin care reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi primarul Sectorului 5 au convenit: „Demararea unei iniţiative legislative în Parlamentul României, prin grija Primăriei Sectorului 5, având ca obiect trecerea terenului în suprafaţă de 50.629 de metri pătraţi, din domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor, concesiunea Companiei Naţionale C.F.R., în domeniul public al Municipiului Bucureşti”.

Primăria Sectorului 5, în parteneriat cu Banca Mondială, a făcut o analiză a acestei zone, o analiză de oportunitate şi dezvoltare. Cine este curios, eu pot să pun la dispoziţie acest studiu.

Foarte pe scurt, este vorba despre un bulevard care va conecta centrul capitalei cu sudul capitalei. Este vorba despre construcţia de locuinţe în zonele adiacente, de spaţii verzi, întrucât sectorul 5 are cea mai mică zonă de spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi, nu în ultimul rând, conectarea anumitor zone din cartierul Ferentari cu o arteră principală, o arteră importantă.

Acestea fiind zise, eu vă rog frumos să daţi un vot în favoarea acestui proiect legislativ, pentru ca să putem asigura o dezvoltare a zonei respective, rămasă, aşa cum spuneam, de izbelişte, timp de 30 de ani.

Dacă există nelămuriri – nu mai insist, aş mai dezvolta, dar înţeleg că nu e timp – dacă sunt nelămuriri sub aspect juridic, trebuie să vă spun doar atât – şi închei – că există o practică parlamentară, respectiv preşedintele României a promulgat Legea nr. 64 din 2019 privind transmiterea unui teren… absolut situaţie identică, terenul aflat în proprietatea statului, în administrarea Ministerului Transporturilor, în concesiunea C.F.R., către oraşul Huedin. Este practic acelaşi obiect de reglementare, doar că, în loc de Huedin, avem Primăria Capitalei, care urmează să dea acest teren în administrare, prin hotărâre de consiliu, Primăriei Sectorului 5”.

Așa ar fi trebuit să arate inelul feroviar al Bucureștiului

 PNL: N-am timp, sunt la vot

Club Feroviar a vrut să afle cum au votat deputații PNL proiectul chiar din gura deputatului Ghilea, șeful Comisiei de Transporturi. Ghilea a refuzat un răspuns susținând că e la vot (și nu poate spune nici măcar două vorbe pe subiect).

Deputatul PNL, Găvrilă Ghilea, refuză răspunsul

Singurii împotriva par a fi fost deputații USR. „Este regretabilă lipsa de viziune administrativă şi din toate punctele de vedere, în ceea ce înseamnă acest proiect. Las la o parte problemele de constituţionalitate a proiectului. Dar, intrând pe fondul problemei, Bucureştiul este sufocat de trafic şi, în ciuda tuturor promisiunilor de revoluţie şi pararevoluţie pe care le-a făcut primăriţa Firea, în continuare se sufocă.

Această bucăţică de tren, acest coridor feroviar este foarte important pentru că, de fapt, ce se întâmplă? La toate capitalele europene, dacă vă uitaţi, inclusiv capitalele est-europene, nu vorbesc despre reţelele imense de trenuri metropolitane pe care le au capitalele vest-europene, toate au reţele de tren suburban. Există proiecte şi se discută şi la Ministerul Transporturilor, şi sunt parte din programul cu care Nicuşor Dan candidează, care intenţionează să transforme, astfel încât să aibă şi Bucureştiul un tren metropolitan adevărat. Şi peste tot în lume, dacă vă uitaţi, în ultimii 20 de ani, transportul public şi transportul feroviar generează dezvoltare urbană pe mai departe.

Noi, ce facem, în clipa de faţă, este exact opusul. Transmitem acest teren în administrarea Primăriei Capitalei, tăiem un bulevard, toate studiile arată că în momentul în care creezi mai mult asfalt, aduci mai mult trafic, în loc să folosim ceea ce există. Da, într-adevăr, poate că toată calea aceea ferată este neglijată de 30 de ani, dar se poate construi acolo, este pe un coridor feroviar, poate fi repusă în funcţiune şi poate să genereze… Gândiţi-vă, şi reţeaua de tramvai a Bucureştiului este aproape dublă, ca lungime, faţă de reţeaua de metrou, şi cu reţeaua de transport feroviar din jurul Bucureştiului se poate tripla densitatea de transport feroviar. Este o lipsă de viziune extraordinară, în clipa de faţă, să facem exact opusul a ceea ce se întâmplă în urbanism şi din punctul de vedere al dezvoltării în tot restul lumii (…) USR va vota împotrivă”, a spus deputatul Tudor Vlad Benga.

UDMR: Calea ferată, focar de infecție

Un alt vot poztiv a venit de la UDMR, formațiune a căror parlamentari a lansat inițiative controversate  în ultima perioadă, cum ar fi scutirea camionagiilor de vinietă (dar nu și a transportatorilor feroviari de TUI) sau desființarea unor linii de mocăniță pentru a se construi pista de biciclete la Mureș. 

Astfel de terenuri sunt foarte multe, la noi în ţară, care de 30 de ani nu mai sunt folosite de CFR SA, dar, în schimb, sunt şi clădiri care sunt în administrarea SAF SA, care este deja efectiv în paragină. Aceste clădiri, aceste zone, sau chiar şi parcuri sunt, aceste zone au devenit nişte focare de infecţie. Deci, ar trebui ca în Parlament să existe sau să iniţiem o lege prin care toate aceste terenuri, toate aceste clădiri să-şi găsească o utilitate, să fie date UAT-urilor sau celor care se pot folosi, să nu mai fie pline de mizerii şi să continuăm cu aceste focare de infecţie. Deci, Grupul UDMR va vota această lege”.

Benedek Zacharie, UDMR: Calea ferată, focar de gunoi

Inelul feroviar ar micșora cu 10% traficul rutier în București

Studii ăcute de consultanți în domeniul transporturilor feroviare, prezentate aici de către Club Feroviar,  au arătat recent impactul pozitiv al căii ferate Cotroceni – Progresul, printre altele, asupra traficului interurban din București. 

Proiectul a fost apărat inclusiv de Nicușor Dan, candidat al Opoziției la Primăria Generală, după cum a arătat aici Club Feroviar. Proiectul de lege a fost trimis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

 

 

IN THE SPOTLIGHT

Primul tren regional electric construit de PESA pentru România va fi prezentat în premieră absolută la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant

Primul tren regional electric construit de PESA Polonia pentru România va fi prezentat în premieră absolută la Oradea, în cadrul Conferinței de Material Rulant,...

Ultimele Articole